Poliţiştii de la Brigada Rutieră au aplicat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 106 amenzi, în valoare de peste 80.000 lei şi au reţinut 20 de permise de conducere şi 11 certificate de înmatriculare, pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, depăşirea vitezei legale, nerespectarea culorii roşii a semaforului sau acordarea priorităţii în trafic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În noaptea de 24/25 iulie a.c., poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe arterele din municipiul Bucureşti pentru reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic, combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi verificarea modului în care sunt respectate măsurile stabilite de Legea 55/2020, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 
 
În cadrul acţiunii au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 80.000 lei şi au fost reţinute 11 certificate de înmatriculare şi 20 permise de conducere, după cum urmează: 16 pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice (contravenţie); 2 pentru depăşirea regimului legal de viteză; 1 pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric; 1 pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere a vehiculelor care au acest drept”, arată comunicatul de presă al Brigăzii Rutiere. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.