Poliţia de Frontieră anunţă că autorităţile din Ungaria au impus restricţie de circulaţie pentru maşinile de mare tonaj, de joi de la ora 23.00, până vineri la aceeaşi oră, fiind sărbătoare naţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, despre faptul că, începând de joi, 31.10.2019, ora 23.00 (ora României) până  vineri 01.11.2019, ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone”, a transmis, joi, Poliţia de Frontieră.

Sursa citată a precizat că măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în data de 01.11.2019 se celebrează „Ziua Tuturor Sfinţilor”, fiind declarată zi de sărbătoare naţională în Ungaria, nelucrătoare.

De asemenea, pentru aceeaşi categorie de autovehicule, pe teritoriul Ungariei, se menţin şi restricţiile de trafic pentru sfârşitul de săptămână, începând de sîmbătă, 02.11.2019 ora 23.00 (ora României) până duminică 03.11.2019, ora 23.00 (ora României).

În această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice.

”Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. Autorităţile de frontieră din cele două state vor ţine permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricţiilor de circulaţie pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfăşoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor)”, a mai transmis Poliţia de Frontieră.

Poliţiştii recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.