Poliţia de Frontieră a anunţat, joi, că 9.385 de cetăţeni ucraineni au intrat în România miercuri, numărul fiind în uşoară scădere, cu 0,4%, faţă de ziua precedentă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În data de 13.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 75.605 de persoane, dintre care 9.385 cetăţeni ucraineni (în uşoară scădere cu 0,4 % faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.933 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 3,7%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.615 cetăţeni ucraineni (scădere cu 9,6%)", a transmis Poliţia de Frontieră.

De la declanşarea acestei crize, până în 13 aprilie, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 704.168 de cetăţeni ucraineni.

Conform sursei citate, în continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare. Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră,  fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.