Meteorologii avertizează că de sâmbătă după-amiază va ploua şi va fi vânt puternic, mai întâi în regiunile vestice şi sud-vestice şi apoi în aproape toată ţara, iar duminică, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în unele zone din nord, nord-est, vest şi centru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de sâmbătă, ora 16.00, până duminică, la ora 22.00, aria precipitaţiilor va cuprinde treptat toată ţara, începând din regiunile vestice şi sud-vestice. Cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat şi, pe arii restrânse, 40-50 de litri pe metru pătrat, în special în zona montană, în Transilvania şi Moldova.

Începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică şi pe parcursul zilei de duminică, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în unele zone nord, nord-est, centru şi trecător în vest. Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 de kilometri pe oră.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

În toate zonele de munte, începând de sâmbătă după-amiază, vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.