Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, la Târgu Mureş, că este revoltătoare situaţia de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde mai multe angajate au fost filmate în timp ce se răstesc la pacienţi şi îi umilesc. ”Dacă nu ai empatie faţă de pacienţi, nu ai ce căuta într-un spital”, spune Pintea, care adaugă că ar merge până la desfacerea contractului de muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este revoltător. Reacţia mea a fost foarte clară: nu tolerăm acest comportament în spitale. Conducerea spitalului a convocat pentru mâine comisia de disciplină şi sper că măsurile luate vor fi în concordanţă cu faptele. Eu aş merge până la desfacerea contractului de muncă. Dacă nu ai empatie faţă de pacienţi, nu ai ce căuta într-un spital”, a declarat, joi, la Târgu Mureş, Sorina Pintea, comentând situaţia de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Mai multe angajate ale Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost filmate în timp ce se răstesc la pacienţi şi îi umilesc, imaginile fiind făcute publice pe reţele de socializare.

Reprezentanţii unităţii medicale spun că se delimitează clar de atitudinea celor trei infirmiere, precizând că se va întruni Comisia de disciplină şi va analiza cele semnalate, sancţiunile urmând a fi în raport cu gravitatea faptelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.