Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat duminică la Prima News, despre cormorani, că prietenul lui trebuie să părăsească arealul, pentru că ne privează de cel puţin 30 sau 40.000 de tone pe an. Ministrul a mai spus că în Parlament este un acot normativ prin care aceştia pot fi împuşcaţi tot anul, şi a arătat că populaţia de cormorani, care acum ajunge la o sută de mii, trebuie să rămână la 9.000 de exemplare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prietenul meu trebuie să părăsească arealul, pentru că, din cauza prietenului meu, nu e prietenul meu, e prietenul altora, acest prieten ne privează de cel puţin 30 sau 40.000 de tone pe an. Cormoranii mănâncă mai mult peşte decât românii şi lucrul acesta au trebuit ani să se înţeleagă”, a spus ministrul.

Ministrul Agriculturii a afirmat că ”populaţia de cormorani este peste suta de mii”.

Întrebat la cât ar trebui să ajungă populaţia de cormorani, el a spus: ”Păi, la cum zic cei care protejează cormoranul, ar fi 9.000 şi ceva. Îi oprim pe ăia, restul...La număr, îi numără ei. Vânătorii ştiu cum să facă”, a spus ministrul.

Petre Daea a arătat că în Parlament este ”un proiect de act normativ trecut de primele verificări să se împuşte tot anul cormoranul”.

”În câţiva ani de zile trebuie să ajungem aici, să echilibrăm ecosistemul”, a mai afirmat Daea.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.