Peste 70 de cadre medicale din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa vor asigura asistenţa medicală la Festivalul Neversea, care are loc între 7 – 9 iulie, pe o plajă din Constanţa, activitatea UPU nefiind afectată. Cei care vor avea nevoie de îngrijiri vor fi trataţi în patru corturi de prim ajutor şi în două posturi medicale avansate ce vor funcţiona ca spitale mobile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Spitalului Judeţean Constanţa, 73 cadre medicale din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe vor asigura asistenţa medicală la evenimentul muzical organizat în acest sfârşit de săptămână în municipiul Constanţa, fiind vorba despre medici specialişti şi rezidenţi, asistenţi medicali din cadrul UPU şi voluntari-studenţi de la Facultatea de Medicină.

 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

“Persoanele aflate la faţa locului, care vor avea nevoie de îngrijiri medicale, vor fi tratate în cele patru corturi de prim ajutor şi două posturi medicale avansate care vor funcţiona ca spitale mobile. Dotarea acestora va permite tratarea cazurilor uşoare şi medii, iar dacă situaţia o va impune, pacienţii vor fi transferaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa”, se arată în comunicat.

 

Activitatea UPU nu va fi afectată în timpul evenimentului, urgenţele medicale urmând să fie asigurate în regim normal, a precizat sursa citată.

 

Peste 150.000 de persoane sunt aşteptate să participe la Festivalul Neversea, care va avea loc în perioada 7-9 iulie pe o plajă din municipiul Constanţa, peste 150 de artişti internaţionali urmând să urce pe scenă.

 

Manifestarea începe vineri, la ora 12.00, şi este programată să se încheie în dimineaţa de 10 iulie.

 

Sute de poliţişti, jandarmi şi agenţi de securitate de la o firmă privată vor asigura măsurile de ordine publică în perimetrul evenimentului, iar circulaţia rutieră va fi închisă în zona respectivă.

 

Organizatorii recomandă spectatorilor să lase maşinile în parcările din oraş sau în Mamaia şi să ajungă la concerte cu autobuzele Regiei Autonome de Transport în Comun care vor avea program special în perioada evenimentului.

 

Printre artiştii care vor urca pe scenele Neversea se află Jason Derulo, Tiesto, Afrojack, Dua Lipa, Rita Ora, Fatboy Slim, Years&Years, Ella Eyre.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.