Peste 200 de operatori care oferă servicii funerare au fost controlaţi, joi, la nivel naţional, de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa unor autorizaţii de funcţionare, clauze abuzive în contractul de concesiune loc de veci, lipsa autorizaţiei la maşina mortuară, alei de cimitir deteriorate şi necurăţate. Echipele de control au dat amenzi de 355.000 lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
”În cadrul acţiunilor efectuate in data de 19.06.2025, conform tematicii  A.N.P.C. privind verificarea respectării prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor la  servicii funerare,  comisarii ANPC au controlat la nivel national un număr de 208 operatori economici”, au afirmat reprezentanţii ANPC.
Ei au precizat că printre abaterile constatate au fost: lipsă informaţii privind caracteristicile sicrielor si ale altor articole funerare; lipsa afişare tarife pentru serviciile prestate; lipsă autorizaţii legale de funcţionare; lipsă autorizaţie maşina mortuară; clauze abuzive în contractul de concesiune loc de veci; toalete neigienizate, lipsa informare privind localizarea locurilor de veci; alei cimitir deteriorate, necurăţate, cu prezenţă de vegetaţie.
Comisarii ANPC au dat 75 de amenzi în valoare de 355.000 de lei. 
Pentru doi operatori a fost luată măsura de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor. 
De asemenea, au fost înmânate 147 de invitaţii, documentele de control urmând a se finaliza ulterior.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.