Primăria Capitalei anunţă, marţi, că peste 2.200 de copii din familii cu situaţie financară precară au fost sprijiniţi în anul 2021 prin Programul de donaţii ”Bebe de Bucureşti are hăinuţe”. Programul continuă şi în 2022, iar persoanele înscrise primesc ajutor periodic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere situaţia situţia financiară precară cu care s-au confruntat numeroase familii din cauza pandemiei de Covid – 19, Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, a venit în sprijinul acestora prin Programul de donaţii "Bebe de Bucureşti are hăinuţe". Prin acest program, bucureştenii au donat lucurile de care nu mai aveau nevoie, care, după un amplu proces de sortare şi igienizare, au ajuns la persoanele aflate în situaţii vulnerabile”, a transmis, marţi, Primăria Capitalei, printr-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că, în anul 2021, 2.261 de copii au beneficiat de produsele provenite din donaţii: haine, încălţăminte, jucării, cărţi, articole necesare unui nou născut (biberoane, masă îmfăşat, cărucioare, sterilizator, pătuţuri, landouri), rechizite şcolare, manuale, caiete, calculatoare, laptopuri, echipamente sportive, etc.  

Aceştia sunt beneficiari înscrişi în programul "Bebe de Bucureşti are Hhăinuţe", care revin periodic pentru haine şi obiecte folositoare de tot felul. 

Dintre beneficiarii programului, 224 aparţin familiilor monoparentale, iar 384 de familii dintre cele înscrise au veniturile sub 1.000 lei/membru de familie. 

Pe parcursul anului, au fost depuse 628 dosare, cele mai multe provenind de la persoanele cu domiciliul pe raza Sectorului 5. 

”Scopul acestui proiect este de a preveni pe cât posibil abandonul şcolar, prin oferirea de rechizite, penare, ghiozdane şi haine, dar şi ajutorarea persoanelor vulnerabile aflate în situaţii de criză, prin prelungirea de viaţă a produselor, recirculându-le şi dăruindu-le mai departe. Primăria Capitalei, prin DGASMB, continuă să încurajeze bucureştenii care au haine şi produse care nu le mai sunt utile să le doneze într-unul dintre centrele de colectare a donaţiilor, astfel încât acestea să ajungă la oamenii mai puţin norocoşi, după igienizarea şi dezinfectarea completă a acestora”, a mai transmis Primăria Capitalei.  

Centrele unde pot fi donate obiecte sunt:  

- Complex de servicii sociale Ominis, Strada Turnu Măgurele , nr.17A, sector 4; 

- Sediul central al D.G.A.S.M.B., Str. Constantin Mille, nr.10, sector 1; 

- Spălătoria Socială, Str. Armeniş, nr. 2, sector 3; 

- Spălătoria Socială, Str.Drumul Taberei, nr.24, sector 6. 

*Program: luni-vineri, între orele 9.00 - 16.00 

- Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 75, sector 5 (rond Kogălniceanu).  

*Program: luni - vineri, între orele 11.00 - 18.00 

- RE- Centrul de Economie Circulară, Calea Plevnei, nr 98, sector 1 

Program: luni-vineri, între orele 9.00-17.00. Sâmbătă: 9-14 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.