Peste 12.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, aşezată în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, iar alte câteva mii de credincioşi se aflau la rând luni după amiază. Cincisprezece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit organizatorilor pelerinajului religios de la Iaşi, până luni după-amiază au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva peste 12.000 de persoane, în timp ce alte câteva mii aşteaptă la rând.

Cincisprezece persoane au necesitat îngrijiri medicale în curtea catedralei din Iaşi, majoritatea dintre acestea revenind la rând după ce au fost tratate la punctul de prim-ajutor instalat în zona Mitropoliei.

O femeie care căzuse la pământ a fost luată de jandarmi şi dusă la racla cu sfintele moaşte. Când a ajuns în faţa baldachinului în care erau aşezate moaştele, femeia a început să ţipe. După ce a fost lăsată să atingă sfintele moaşte, persoana respectivă s-a calmat, apoi a fost dusă la punctul de prim-ajutor, pentru a primi îngrijiri medicale.

Mai multe străzi din zona Catedralei Mitropolitane din Iaşi sunt închise, circulaţia rutieră prin centrul municipiului desfăşurându-se cu greutate.

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei, rândul de pelerini măsura luni după-amiază câteva sute de metri, după ce la prânz lungimea rândului a atins şi doi kilometri.

La Iaşi, au ajuns, luni dimineaţă, şi peste 6.000 de credincioşi din Voluntari, deplasarea efectuându-se cu peste 100 de autocare, puse la dispoziţie de primăria din localitate.

Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva vor rămâne depuse în baldachinul din curtea catedralei din Iaşi până duminică.

Miercuri, vor fi aduse cu avionul la Iaşi, din Cipru, şi moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul.

Pentru pelerini a fost creat un culoar special de acces către Catedrala Mitropolitană.

Sfânta Liturghie este programată vineri, 14 octombrie, şi se va desfăşura în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Credincioşilor care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaşte le vor fi oferite de către autorităţi, dar şi de către Mitropolie ceai cald şi pachete cu mâncare.

În anii precedenţi, pelerinii veniţi la Iaşi din toate colţurile ţării au stat şi câte 12 ore la coadă, pentru a ajunge să se închine la racla cu sfintele moaşte, rândul pelerinilor atingând câţiva kilometri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.