Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) a anunţat că peste 1.000 de tone de alge au fost strânse din sudul litoralului în weekend-ul trecut, iar în luna august au fost adunate aproapa 4.500 de tone de alge.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
ABADL a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că vântul puternic a adus în ultimele zile la malul Mării Negre o cantitate semnificativă de alge, mai ales în sudul litoralului românesc.
 
“Până în prezent, numai în luna august au fost adunate aproape 4.500 de tone de alge, iar de la începutul lunii mai până astăzi au fost colectate în total peste 9.000 de tone. Numai în acest weekend au fost adunate peste 1.000 de tone din sudul litoralului. Algele sunt smulse de pe fundul mării de curenţi în timpul furtunilor puternice şi aduse la ţărm. Acestea se dezvoltă în număr mare la adâncimi mici în condiţii de temperaturi ridicate şi multă lumină”, se arată în comunicat. 
 
Sursa citată a precizat că Sistemul de Gospodărirea Apelor Constanţa al ABADL intervine cu utilajele pentru a aduna algele de la linia ţărmului numai noaptea, pentru că pe timpul zilei nu se poate acţiona din motive de siguranţă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.