Prezenţa distrugătorului Daring în Portul Constanţa şi a avioanelor Typhoon la Mihail Kogălniceanu demonstrează că cele două ţări lucrează împreună în domeniul apărării, a declarat, miercuri, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummel, a vizitat, miecuri, distrugătorul britanic HMS Daring, aflat în Portul Constanţa pentru a desfăşura antrenamente comune cu militarii de pe Fregata Regele Ferdinand.

“Prezenţa HMS Daring la Constanţa reprezintă colaborarea foarte strânsă dintre flota britanică şi cea română. Cred că prezenţa navei Daring aici este un semn că România şi Marea Britanie lucrează împreună în domeniul apărării. Suntem prieteni, suntem colegi Nava Daring a lucrat ieri şi azi împreună cu Fregata Regele Ferdinand şi cu avioane româneşti”, a afirmat ambasadorul Paul Brummel.

El a menţionat că un alt semn privind buna colaborare dintre cele două ţări este legat de prezenţa aeronavelor Typhoon la Mihail Kogălniceanu.

“Am fost foarte fericit prin sosirea a patru avioane Typhoon din Forţele Aeriene Regale din Marea Britanie care o să fie aici la Constanţa pentru toată vara, lucrând împreună cu avioane române. Avem foarte multe semne că Marea Britanie este un prieten pentru România şi forţele noastre armate lucrează împreună pentru apărarea comună”, a explicat ambasadorul.

Patru aeronave Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii au sosit luni, la baza aeriană din Mihail Kogălniceanu. Aeronavele şi detaşamentul britanic format din aproximativ 150 de militari (piloţi şi personal tehnic) vor executa, alături de aeronavele MiG-21 LanceR şi militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de poliţie aeriană în perioada 1 mai - 31 august.

Distrugătorul HMS Daring a desfăşurat marţi, împreună cu Fregata “Regele Ferdinand”, Nava Purtătoare de Rachete "Zborul", exerciţii de respingere a unui atac aerian, exerciţii de comunicaţii tactice, precum şi manevre de reaprovizionare, iar după încheierea secvenţelor de instrucţie nava britanică a acostat la Terminalul Pasagere, pentru o escală de două zile în portul Constanţa.

Pe timpul escalei în Portul Constanţa, sunt planificate vizite ale comandantului navei, căpitan-comandor Marcus Hember, la Comandamentul Flotei şi la autorităţile publice locale constănţene, iar marinarii militari români şi britanici vor desfăşura antrenamente comune care vor viza dezvoltarea procedurilor specifice de acţiune pentru misiunile de inspecţie şi control al navelor suspecte de trafic ilegal pe mare.
De asemenea, în premieră, doi tineri ofiţeri ai Forţelor Navale Române vor fi ambarcaţi, timp de o săptămână, la bordul distrugătorului britanic şi vor participa, în calitate de ofiţeri de cart, la misiunile pe care nava le va desfăşura în Marea Neagră şi Marea Mediterană.

Nava Daring se află la finalul unei perioade de nouă luni, în care a avut operaţiuni în Orientul Mijlociu, în Marea Roşie şi Oceanul Indian.

HMS Daring a intrat în serviciul Marinei Regale Britanice în anul 2009 şi este liderul clasei distrugătoarelor tip 45. Are o lungime de 151 der metri şi poate atinge viteza maximă de 30 noduri. Nava este echipată cu trei sisteme de rachete navă-aer (Sea Viper şi Aster), două lansatoare de rachete navă-navă (Harpoon), 13 sisteme de artilerie navală şi lansatoare de torpile antisubmarin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.