Patru elevi au fost confirmaţi cu COVID-19 la Colegiul Naţional Militar Alba Iulia, existând posibilitatea ca unitatea de învăţământ să intre în scenariul roşu, anunţă alba24.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform alba24.ro, este vorba despre trei elevi din două clase a IX-a: unul din Alba Iulia, altul din Maramureş şi al treilea din Mureş, dar şi despre un elev de clasa a Xl-a.

Cei trei elevi de clasa a lX-a au fost preluaţi de părinţi.

De altfel, în cazul acestora a fost făcută anchetă epidemiologică şi au fost stabiliţi, deocamdată, 20 de contacţi – elevii care au dormit în spaţii comune (3 dormitoare), care au fost izolaţi.

Potrivit conducerii Colegiului, sunt două variante: cea a carantinării contacţilor şi a începerii şcolii conform programării sau intrarea în scenariul roşu – adică şcoală online şi toţi cei 460 de elevi vor fi trimişi acasă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.