Patru containere sosite în Vama Constanţa Sud Agigea au fost verificate de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, aceştia descoperind diverse mărfuri care nu aveau elemente de identificare sau care erau realizate din alt material decât cel declarat în documentele de însoţire. Astfel, echipele de control au găsit flori ornamentale, figurine din plastic, farfurii, lenjerii de pat – fără elemente de identificare, dar şi căni de încălzit apa care nu aveau împământare şi erau realizate din tablă galvanizată şi nu inox cum scria în documente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa au demarat acţiuni de control în Vama Constanţa Sud Agigea, acestea având loc în prezenţa preşedintelui ANPC, Horia Constantinescu.

“Comisarii ANPC au participat la deschiderea containerelor de catre organele vamale in cadrul controlului fizic efectuat de aceştia. În urma propriilor verificări comisarii din cadrul CJPC Constanţa au analizat şi verificat produsele intrate în ţară”, se arată în comunicat.

Comisarii ANPC au verificat până la ora transmiterii acestei ştiri patru containere.

Astfel, echipele de control au descoperit articole de încălţăminte de la care s-au prelevat probe pentru determinarea conformităţii materialelor declarate raportat la cele existente în produs, flori ornamentale, decoraţiuni pentru evenimente (farfurii, figurine din plastic, suport metalic pentru decoraţiuni) care nu aveau elemente de identificare şi nu erau însoţite de documente de calitate.

De asemenea, în containere se mai aflau lenjerii de pat, care nu aveau elemente de identificare  şi caracterizare şi nu erau însoţite de etichete umidotermice din care să rezulte compoziţia textilă şi cele cinci semne grafice, căni de încălzit apă, care nu aveau marcajul CE, fiind potenţial periculoase întrucât nu aveau împământare. “O parte din produse erau neconforme în sensul că erau etichetate ca fiind din inox, dar în realitate erau din tablă galvanizată”, se mai arată în comunicat.

Comisarii ANCP au mai găsit în containere protecţii pentru mesele de călcat, care erau etichetate ca fiind din bumbac, dar aveau în compoziţie alte materiale.

Mărfurile au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.

Toate containerele au fost sigilate atât cu sigiliul de vamă, cât şi cu sigiliul ANPC, urmând ca la destinaţie la desigilare să participe şi reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.