Patru căţeluşi au fost salvaţi de pompierii din Hunedoara după ce au căzut într-un canal. Animalele trăiau pe lângă un bloc, iar o femeie obişnuia să îi îngrijească, însă la un moment dat a observat că lipsesc şi i-a descoperit căzuţi în canal, astfel că a chemat salvatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Fascinaţi probabil de antrenamentele şi exerciţiile tactice ale pompierilor, patru căţeluşi s-au gândit ieri să se întreacă la «100 de metri», prin spatele blocului unde trăiau, într-un cartier din Hunedoara. Din nefericire însă, un canal descoperit a fost un obstacol prea mare pentru ei şi au ajuns cu toţii pe fundul acestuia. Una dintre doamnele care îi îngrijea zi de zi, văzând că lipsesc de ceva vreme, a început să-i caute. Nu i-a fost greu să îi găsească, deoarece lătrau în cor şi mama lor dadea târcoale canalului adânc de 2-3 metri, neliniştită şi neputincioasă”, a transmis, vineri seară, ISU Hunedoara, pe pagina de Facebook.
 
Femeia a chemat imediat pompierii să intervină pentru salvarea căţeilor.
 
”Imediat, a fost solicitat ajutorul pompierilor şi un echipaj format din 5 salvatori a ajuns în câteva minute acolo unde se întâmplase totul. Norocel, cel pe care îl vedeţi în fotografie, a fost primul adus la suprafaţă de către colegii noştri şi tot el a fost cel care, la finalul misiunii, a ţinut neapărat să ne spună câteva lucruri pe care le-a învăţat după această păţanie: 
1. Pompierii salvatori fac întotdeauna tot ce le stă în putinţă să te salveze! 
2. Copiii trebuie să se joace în locurile special amenajate pentru ei! 
3. Părinţii trebuie să-şi supravegheze permanent copiii, pentru că o clipă de neatenţie se poate transforma oricând într-o tragedie!”, a mai transmis ISU Hunedoara.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.