Parastasul de patruzeci de zile de la moartea regelui Mihai I al României are loc sâmbătă, la Curtea de Argeş, iar Casa Regală a transmis că toţi cei care doresc să ia parte sunt bineveniţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parastasul va avea loc de la ora 12.00.

Slujba va fi oficiată de Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului şi va avea loc în Vechea Catedrală Episcopală şi Regală de la Mânăstirea Curtea de Argeş. Ulterior, va fi rostită o rugăciune la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale.

Toţi cei care doresc să ia parte la acest eveniment sunt bineveniţi.

La rugăciunea de la mormânt va avea acces doar Familia Regală, după cum a transmis, Casa Regală.

Regele Mihai I, care împlinise 96 de ani în 25 octombrie, a murit în 5 decembrie 2017 la reşedinţa sa din Elveţia. Regele Mihai a fost înmormântat în 16 decembrie, în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.