Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca-Palmer, a declarat, marţi, la TVR, că Romsilva ar putea începe, la primăvară, plantarea de perdele forestiere pe marginile autostrăzilor A1 şi A2, precizând că, în 10 ani, au fost făcute astfel de lucrări pe doar nouă kilometri de drum, dintr-un necesar, la nivel naţional, de peste 1.700 de kilometri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer, a spus că, în primăvara anului viitor, Romsilva ar putea începe plantarea perdelelor forestiere pe autostrăzile A1 şi A2, după ce procedura de expropriere a fost simplificată, printr-o ordonanţă de urgenţă.

"Legislaţie există din 2002, dar ca să poţi planta perdele forestiere trebuie să existe procedura de expropiere. Au fost două legi care s-au încurcat una pe alta, am venit cu o nouă ordonanţă în care am clarificat că e o singură procedură de expropriere", a explicat ministrul.

Paşca-Palmer a mai spus că necesarul estimat la nivel naţional este de 1.720 de kilometri de perdele forestiere, din care, până acum, în 10 ani, au fost plantaţi nouă kilometri. Ministrul a precizat că există fondurile necesare pentru aceste lucrări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.