O pacientă în vârstă de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secţia de nefrologie şi dializă a Spitalului ”Sfântul Ioan” din Capitală a fost diagnosticată cu coronavirus, toate cele 72 de cadre medicale care lucrau în această secţie fiind trimise la izolare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În cursul zilei de 31 martie 2020, reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Ioan au primit confirmarea testului pozitiv la COVID 19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secţia de nefrologie  şi dializă a unităţii sanitare. Pacienta este asimptomatică şi a fost transferată la Spitalul "Carol Davila", conform procedurilor. În secţia respectiva mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19”, anunţă miercuri Grupul de Comunicare Strategică
 
În  acest  caz a fost declanşată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unităţii sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfăşurau activitatea în acesta secţie, în ture.
De asemenea, celor 9 rezidenţi de pe secţie li s- a solicitat să rămână acasă.
 
Toate cadrele medicale sunt asimptomatice şi vor fi testate.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.