Premierul Ludovic Orban a declarat că România se bazează pe decontările de la nivelul Uniunii Europene pentru a susţine financiar o serie de măsuri luate în timpul restricţiilor din timpul crizei de coronavirus. Orban a spus că în acest moment 30 la sută din economia României este afectată, dar că o evaluare "serioasă” se va putea face abia la mijlocul lunii aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Orban a spus că o parte din sumele cheltuite în timpul crizei de COVID-19 vor fi decontate.
 
”De la nivelul UE, în momentul de faţă, avem câteva certitudini. O parte dintre sumele cheltuite pentru şomajul tehnic vor fi decontate de UE, în jur de 350 milioane euro. Avem certitudinea că vor fi decontate cheltuielile pentru bătălia contra coronavirus. (...) Nu vom rata niciun fel de resursă care poate veni de la nivel european în susţinerea luptei cu COVID şi a angajaţilor angrenaţi în lupta cu COVID şi pe de altă parte pentru revenirea la normalitate. La ora actuală s-a luat decizia bună de creştere a flexibilităţii între fonduri. O parte din sumele alocate pe unele programe să fie redirecţionate spre altele. Vom susţine astfel companiile. Deja am luat unele măsuri. România este una dintre ţările cele mai active atât în susţinerea companiilor, cât şi a angajaţilor. Normal că am început să gândim relansarea economică de după trecerea pandemiei. Există resurse limitate. România nu e în situaţia Germaniei, unde nu a existat deficit bugetar. Noi avem o limitare de resurse de care trebuie să ţinem cont şi care să fie distribuite în mod inteligent pentru a relansa economia”, a declarat Orban la B1 Tv, miercuri seara.
 
Întrebat de ce sumă de bani are nevoie România pentru a trece de această criză, primul ministru a spus că o evaluare va fi făcută la mijlocul lunii aprilie.
 
"Am văzut discuţii, că 30 miliarde euro, 15% din PIB. Sunt poveşti. Încă nu am finalizat evaluarea. O evaluare serioasă o putem face în jurul datei de 15 aprilie. Martie nu ne oferă cuantificate toate consecinţele. Se mai produc mişcări în economie care nu sunt neapărat pozitive. Nu putem cuantifica cu exactitate nevoile reale de resurse. Dar îi asigur pe români că orice resursă disponibilă o vom folosi inteligent pentru a asigura relansarea economiei”, a mai spus primul ministru.
 
Ludovic Orban a mai declarat că 30 la sută din economia României este deja afectată de criza coronavirusului.
 
"Din punct de vedere finalicar, am preluat guvernarea cu un deficit de 4,6 la sută, iar după a mai existat o competiţie de reducerea veniturilor şi reducerea cheltuielilor din partea unor partide politice. Situaţia este una mai grea, dar asta nu ne împiedică să căutăm toate mijloacele posibile pentru a găsi soluţii de relansare economică. Deocamdată sunt afectate foarte multe companii, încercăm să susţinem pe cele care îşi continuă activitatea. Căutăm instrumente care să genereze efecte benefice. La ora actuală, cam 30% din economie este afectată. Deja prognozele noastre indică un efect negativ al economiei care să ne ducă la o creştere negativă care poate fi între minus unu si minus trei la sută. Veniturile bugetare vor fi afectate sever. De asemenea, sunt cheltuieli care au crescut şi sunt necesare pentru a susţine o viaţă decentă unor angajaţi Ce este foarte important e ce face şi Europa. Economia României depinde în mare măsură de economia Europei. Noi avem 80% din schimburile economice cu UE. Există o interdependenţă între România şi unele ţări europene”, a mai declarat Orban.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.