Inspectorii sanitar veterinari de pe litoral au verificat, marţi, 35 de unităţi de alimentaţie publică de pe litoral, 12 dintre acestea fiind amendate cu 26.000 de lei, printre neregulile găsite aflându-se vânzarea produselor în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi neîntreţinerea în condiţii de igienă a spaţiilor şi echipamentelor de lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de ANSVSA, seria controalelor în unităţile amplasate în Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia a continuat şi în 1 august.

Astfel, inspectorii sanitar veterinari şi pentru siguranţa alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017, au desfăşurat activităţi de control în unităţile de producere, prelucrare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare, verificând 35 de unităţi.

“În urma controalelor efectuate, inspectorii au constatat neconformităţi cu privire la:
comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; neîntreţinerea în condiţii de igienă a spaţiilor şi a echipamentelor de lucru, etichetarea şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare”, se arată în comunicat.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, cinci restaurante, patru unităţi tip fast-food, o braserie, un snack bar şi un magazin alimentar au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 26.000 de lei.

ANSVSA reaminteşte că unităţile aflate în zonele de interes turistic sunt supravegheate şi verificate permanent de către inspectorii sanitari veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017, astfel încât operatorii economici din domeniu să respecte sănătatea şi confortul alimentar al cetăţenilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.