Peste 700 de persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa în cele două zile de Paşte, printre acestea aflându-se 26 de pacienţi cu afecţiuni gastrointestinale şi 12 cu etilism, numărul prezentărilor fiind mai mare cu aproximativ 60 de cazuri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, începând de vineri, 14 aprilie, ora 7.00 şi până marţi, 18 aprilie, ora 7.00, la Unitatea de Primire Urgenţe a unităţii medicale s-au prezentat 1.433 de pacienţi, dintre care 437 copii şi 996 adulţi, fiind internate 335 de persoane. Cei mai mulţi dintre pacienţi au fost preluaţi de UPU Interne - 568, iar dintre aceştia 132 au fost spitalizaţi.

Din cele 1.433 persoane care au ajuns la Urgenţă, aproape jumătate - 737 - au ajuns la spital în perioada 16 aprilie, ora 7.00 - 18 aprilie, ora 7.00.

“În cele două zile de Paşte au fost înregistraţi la UPU 26 de pacienţi diagnosticaţi cu afecţiuni gastrointestinale şi 12 cu etilism. De asemenea, în timpul minivacanţei de Paşte, la UPU Resuscitare au fost aduşi 44 de pacienţi”, se arată în comunicatul Spitalului Judeţean.

Conform sursei citate, numărul persoanelor ajunse la spital în cele două zile de Paşte este mai mare decât cel înregistrat anul trecut în perioada sărbătorilor pascale. Astfel, în 2016, au fost înregistrate la Unitatea de de Primire Urgenţe 676 de prezentări, iar pe durata întregii minivacanţe de anul trecute au fost 1.277 de cazuri medicale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.