Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, referitor la declanşarea stării de alertă în Sectorul 1, că s-a "consumat foarte mult timp în discuţiile pentru a stabiliza problema" în ceea ce priveşte atribuiile pe care le are în privinţa deşeurilor. El a explicat că atribuţiile sunt împărţite, cele ale primarului general fiind legate de tratarea şi depozitarea deşeurilor. "Am consumat foarte mult timp pentru a stabiliza problema gropii de gunoi la care Bucureştiul să ducă gunoaiele în mod legal", a afirmat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Nicuşor Dan a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre instituirea stării de alertă în Sectorul 1.
 
"E o împărţire de atribuţii în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor. Există atribuţia primarului de sector privind colectarea şi selectarea, există atribuţia primarului general în ceea ce priveşte tratarea şi depozitarea. Am consumat foarte mult timp în discuţiile pentru a stabiliza problema în ceea ce mă priveşte, pe atribuţiile pe care eu le am. Am consumat foarte mult timp pentru a stabiliza problema gropii de gunoi la care Bucureştiul să ducă gunoaiele în mod legal. După cum ştiţi, Consiliul General săptămâna trecută a votat hotărârea de Consiliu pentru înfiinşarea acelei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, în urma acestei hotări trebuie sectoarele municipiului Bucureşti să dea hotărârile lor şi după aceea să mergem la Judecătorie să înfiinţăm asociaţia, astfel încât fiecare dintre noi să putem accesa bani europeni. Astea sunt atribuţiile mele pe deşeuri", a replicat el.

Prefectul Capitalei Alin Stoica a anunţat vineri că şi-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în Sectorul 1, ca urmare a situaţiei sanitare create de neridicarea gunoiului în contextul coflictului dintre Primăria de sector şi operatorul de salubritate.

”Am transmis către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă acordul pentru declararea stării de alertă”, a transmis prefectul.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Sectorului 1 a cerut, miercuri seară,  Prefecturii Municipiului Bucureşti să declare starea de alertă pe o perioadă de 30 de zile, din cauza situaţiei sanitare cauzată de necolectarea gunoiului de către Compania Romprest Service SA.

De asemenea, Consiliul Local al Sectorului 1 a fost convocat, pentru vineri, la ora 12.00, în vederea discutării rezilierii contractului cu Romprest. Primăria estimează că s-au acumulat aproximativ 2.691 tone de deşeuri generate de populaţie, instituţii publice şi agenţi economici.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.