Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că a primit o scrisoare din partea ministrului Energiei, liberalul Sebastian Burduja, document prin care ministrul ”îşi exprimă îngrijorarea” cu privire la datoria pe care compania municipalităţii Termoenergetica o are către compania ministerului Elcen. Dan explică faptul că municipalitatea are bani să plătească datoria, dar că plata a întârziat din motive ”tehnice”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am de la domnul Burduja o scrisoare în care domnia sa îşi exprimă îngrijorarea cu privire la datoria pe care compania noastră Termoenergetica o are către compania statului român în subordinea Ministerului Energiei Elcen. După cum ştiţi, asta este o problemă veche, care ne-a preocupat, pentru care Guvernul României ne-a dat un împrumut la sfârşitul anului 2022, adică ne-a permis să ne ducem pe piaţă, să ne împrumutăm de 500 de milioane de lei. Nu e o chestiune financiară, e o chestiune tehnică, sunt nişte mecanisme prin care aşa-numitele pierderi care sunt economice, tehnice ş.a.m.d. pe care operatorul nostru Termoenergetica le înregistrează şi există nişte mecanisme prin care Primăria poate să compenseze aceste pierderi. Noi, în momentul de faţă, faţă de Termoenergetica suntem cu plăţile la zi. Termoenergetica are datorii de câteva sute de milioane către Elcen şi aceste sute de milioane pot să fie plătite de către Primărie, care are disponibilitatea şi banii să le plătească, numai că mecanismele tehnice de plată încă durează. Deci este o chestiune tehnică”, a explicat Nicuşor Dan, miercuri seară, la Digi 24.
 
El a adăugat că nu are ”nicio problemă” cu ministrul Energiei şi că, de la începutul mandatului său, a avut cu Burduja, care este şi preşedinte al filialei PNL Sector 1, mai multe ”discuţii tehnice” pe chestiuni care vizau acest sector.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.