Un bărbat care lucra într-o groapă adâncă de cinci metri din municipiul Constanţa a fost rănit, miercuri dimineaţă, după ce o maşină a căzut peste el. Bărbatul a suferit o fractură la picior, în timp ce conducătorul auto a refuzat transportul la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri dimineaţă, pentru scoaterea unei persoane dintr-o groapă, adâncă de aproximativ cinci metri, evenimentul având loc pe Bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanţa.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare şi unul SMURD. Echipele de intervenţie ajunse în zonă au observat că acolo era o groapă semnalizată, fiind realizate lucrări de înlocuire a unor conducte.

Pompierii au intervenit pentru scoaterea muncitorului lovit, în timp ce conducătorul auto a reuşit să iasă singur din groapa respectivă.

Din primele informaţii, muncitorul lucra în groapa respectivă în momentul în care maşina a căzut peste el.

Victima, în vârstă de 58 de ani, este conştientă, suferind o fractură la picior şi un traumatism la umăr, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale. Şoferul a refuzat să fie dus la unitatea medicală.

Autorităţile continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.