Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii Violeta Alexandru, intitulată ”Opriţi-o pe doamna în negru de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”, a fost adoptată marţi de Senat, fiind a cincea moţiune împotria unui ministru al Cabinetului Orban adoptată în actuala sesiune legislativă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Au fost înregistrate 76 de voturi în favoarea moţiunii şi 28 împotrivă.

”Stimată doamnă ministru Violeta Alexandru, Sunteţi ministrul cel mai respins de actualul Parlament! Aţi fost audiată de trei ori în Comisiile de muncă şi protecţie socială ale Parlamentului, reunite, de tot atâtea ori primind un vot de blam. Aţi fost votată în lipsă, ca, de altfel, întregul Guvern, în data de 14 martie, pentru simplul motiv că eraţi nominalizată în Guvernul anti-Covid”, arată PSD în moţiunea cu titlul ”Opriţi-o pe doamna în negru de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”.

”Trebuia să veniţi cu măsuri care să preîntâmpine degradarea socială şi a situaţiei materiale a celor loviţi de criză. Soluţia dumneavoastră s-a numit OUG 30 (…)  A fost atât de prost scrisă Ordonanţa 30, încât a fost nevoie să o modificaţi de şase ori. Ce argumente puteţi găsi ca în doar 60 de zile să modificaţi de atâtea ori un act normativ, pe care tot dumneavoastră l-aţi elaborat?”, mai arată social-democraţii.

Aceştia o acuză pe Violeta Alexandru că a ”gestionat foarte prost”  situaţia românilor plecaţi la muncă în străinătate.

”Acum, spre încheiere, spuneţi-ne şi nouă, ce tot munciţi la ministerul pe care îl coordonaţi!? Pentru că:

- nu aţi iniţiat procesul de recalculare a celor 5 milioane de pensii, în baza noii Legi a pensiilor, nr.127/2019;
- nu v-aţi ocupat ca nivelul de trai al românilor să nu scadă cu 10%;
- nu aveţi niciun proiect prin care cei peste un milion de români întorşi în ţară de la declanşarea pandemiei să rămână şi să muncească acasă;
- nu aţi făcut nimic pentru a opri invazia celor 12.000 de specialişti liberali de marcă, precum chelneri, ciocli, coafeze, manichiuriste, lăutari, în funcţii la stat. Mai mult, prin Decretele şi Ordonanţele date pentru instaurarea şi reglementarea stării de urgenţă şi de alertă, aţi încurajat angajarea fără concurs la stat, iar, în paralel, aţi concediat funcţionari cu vechime, experienţă, numiţi prin concurs”, o mai acuză PSD pe Violeta Alexandru.

Până acum,în actuala sesiune parlamentară, au fost adoptate patru moţiuni simple împotriva miniştrilor Finanţelor - Florin Cîţu, Agriculturii - Adrian Oros, Educaţiei - Monica Anisie şi Internelor - Marcel Vela.

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.