Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat că afirmaţia potrivit căreia România va trimite militari în războiul din Ucraina este o minciună şi o speculaţie şi că cei din opoziţie propagă neadevăruri în spaţiul public care îl ajută pe preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Moşteanu a adăugat că Putin şi-a găsit în România oameni care au reuşit cu reţelele sociale să otrăvească spaţiul public cu tot felul de minciuni.
Ionuţ Moşteanu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, dacă România va trimite sau nu soldaţi în Ucraina.
”Asta este o minciună şi o speculaţie. Tot opoziţia spune, care sunt inconştienţi din punctul meu de vedere, făcând aceste lucruri şi propagând minciuni în spaţiu public, minciuni care îl ajută pe Putin, până la urmă, să destabilizeze şi România şi societăţile de pe flancul de est. Şi iată îşi găseşte nişte oameni utili care îi promovează această propaganda. Au spus până de curând că ştiau ei că pe 3 septembrie intră România în război. Ei sunt absolut inconştienţi să facă astfel de lucruri. Nu înţeleg că chiar şi luxul de a face ce opoziţie este dat de democraţie funcţională. Este corect să fie aşa, e corect ca opoziţia să poată spune lucruri, dar lucruri ce ţin de politici, lucruri ce ţin de realităţi, nu minciuni în halul ăsta, minciuni care îl ajută doar pe Putin. Iată că şi-a găsit Putin nişte oameni în România care au reuşit cu reţelele sociale să otrăvească spaţiul public cu tot felul de minciuni”, a declarat ministrul Apărării.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
El a explicat cum sunt demontatate fake-news-urile la Ministerul Apărării.
”Noi, la Ministerul Apărării, avem o forţă de reacţie destul de rapidă în social media şi le mulţumesc colegilor de la comunicare. Avem nişte conturi foarte bune de social media ale Ministerului Apărării Naţionale, unde de fiecare dată când apare un fake-news îl închidem foarte repede cu un răspuns oficial pe lucrurile pe care le anticipăm că ar putea deveni fake news-uri sau că ar putea fi instrumentalizate politic comunicăm proactiv, cum sunt exerciţiile de mobilizare care se vor întâmpla în septembrie la Sibiu, în octombrie la Bucureşti - Ilfov, exerciţii absolut normale, a precizat Ionuţ Moşteanu.
Întrebat dacă vor fi chemaţi oamenii la oaste, ministrul Apărării a răspuns: ”Nu, sunt exerciţii normale de mobilizare prin care rezerva operaţională face nişte antrenamente din când în când. E absolut firesc, orice ţară face asta şi ţine în contact şi îşi ţine antrenată rezerva operaţională, dar din nou spun faptul că Rusia şi-a găsit nişte oameni politici care instrumentalizează tot acest război din Ucraina este un lucru grav. Responsabilitatea noastră, a celor care credem şi ţinem la democraţie şi credem în democraţie, este să demontăm aceste lucruri de fiecare dată când apar”.
Moşteanu a explicat de ce este important ajutorul militar pe care România îl acordă Ucrainei.
”Este foarte corect să susţinem şi o să susţinem Ucraina până se va ajunge la acest proces de pace, pentru că, apropo de ce le dăm ucrainenilor, degeaba ţinem noi un glonţ la noi în depozit şi dacă Ucraina nu-l are pe prima linie a frontului şi când vorbim de costuri, cât ne costă acest ajutor, gândiţi-vă cât ne-ar costa să ne trezim vecini cu Putin. Ar fi un cost imens pentru România şi pentru generaţiile viitoare şi nu trebuie să ajungă acolo şi de-aia în momentul ăsta Ucraina este cea mai importantă, este singura care îl poate opri pe Putin în momentul ăsta”, a subliniat ministrul Moşteanu.
El a fost întrebat dacă se va pune problema ca România să trimită militari în războiul din Ucraina.
”Nu. N-a trimis nimeni. De-aia zic, când apar astfel de ştiri care par senzaţionale, îi rog pe fiecare dintre cetăţenii care văd astfel de ştiri să verifice din surse sigure ale trusturilor de presă cunoscute, vechi, bine aşezate şi care şi-au câştigat prestigiul din a da ştiri verificate”, a transmis ministrul Apărării.
El a mai fost întrebat dacă după încheierea războiului din Ucraina este posibil ca România să trimită trupe de menţinere a păcii.
”Aici în momentul ăsta nu avem această perspectivă. Există discuţii despre procesul de pace, dar ca să ajungi la pace, întâi trebuie să ai încetare a focului, apoi trebuie ajuns la procesul de pace şi din procesul de pace, o pace justă, durabilă cu garanţii de securitate solide, trebuie să se desprindă o viitoare acţiune a aliaţilor NATO şi a europenilor pentru a ne asigura că Putin nu foloseşte un proces de pace doar pentru a se reîncărca sau a-şi reface forţele pentru un nou atac”, a mai declarat Ionuţ Moşteanu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.