Guvernul pregăteşte modificări substanţiale în ceea ce priveşte administrarea pensiilor private şi plata acestora. Una dintre cele mai importante constă în faptul că, dacă până în prezent contribuabilii la pilonul de pensii administrate privat puteau solicita retragerea integrală a sumei cotizate de-a lungul anilor, propunerile discutate în Guvern sunt ca beneficiarul să poată solicita doar 25% din suma cotizată, urmând ca restul să fie plătit în tranşe lunare.
Guvernul a discutat, vineri, în primă lectură, un proiect de lege care modifică plata pensiilor private, documentul urmând a fi adoptat în contextul în care Organizaţia de Cooperare şi dezvoltare Economică (OCDE), la care România a făcut demersuri pentru a adera, a solicitat adoptarea unui cadru legislativ primar care să reglementeze faza de plată a pensiilor private.
”Entităţile care vor putea deveni furnizori de pensii pot fi administrator actual de fonduri de pensii private, societăţi de asigurări de viaţă, societăţi de administrare a investiţiilor sau societăţile noi, special înfiinţate în acest scop, în baza legii. Mecanismul este construit în două direcţii principale, respectiv pe două forme de extracţie de valoare pensii private. Pensia de tip retragere programată, care se va plăti pe o perioadă determinată, cu garanţie a rambursării integrale a activului acumulat, şi pensia viageră, cu plată pe toată durata vieţii participantului. În completarea acestor două forme de plată este prevăzut şi dreptul pensionarului de a retrage o sumă forfetară, de până la 25% din activul acumulat, într-o formă similară celor aplicate în alte state europene. Prin acest proiect de lege, se stabilesc, o dată, reguli de autorizare, funcţionare şi supraveghere pentru fondurile de plată, şi aici ASF are rolul principal, se garantează separarea activelor fondului de plată de cele ale furnizorului, se asigură garanţia rambursării integrale a activului acumulat în cazul fondurilor de plată de tip retragere programată”, a explicat, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
El a precizat că, în condiţiile în care luna viitoare urmează evaluarea oficială a sistemului de pensii private de către grupul de lucru pentru pensii private al OCDE, ”adoptarea acestui proiect nu este doar o opţiune de politică publică, ci şi o condiţie pentru finalizarea cu succes a parcursului de aderare la OCDE”, dar şi ”un răspuns aşteptat de milioane de participanţi, care, începând cu anul 2030, vor începe să intre masiv în faza de plată”.
Dacă până în prezent contribuabilii la pilonul de pensii administrate privat puteau solicita retragerea integrală a sumei cotizate de-a lungul anilor, propunerile discutate în Guvern sunt ca beneficiarul să poată solicita doar 25% din suma cotizată, urmând ca restul să fie plătit în tranşe lunare.
Oficialul ASF a fost întrebat de ce se schimbă regulile în timpul jocului având în vedere că milioane de salariaţi din România au semnat nişte contracte.
”Dacă vom continua să rămânem cu o legislaţie care a fost gândită să aibă un caracter tranzitoriu la momentul 2008, în momentul în care dominantă era partea de acumulare, nu apăruse încă nevoia sau nu se întruneau condiţiile pentru participanţi sau contributori să şi iasă la pensie... de asta poate a fost gândită o perioadă până când apare momentul să şi iasă oamenii la pensie, se merge doar pe o legislaţie de acumulare. În momentul de faţă, încet ne îndreptăm, dar sigur, cu un vârf de sarcină 2030, într-o perioadă în care sute de mii de oameni vor întruni condiţiile să iasă la pensie. O regulă investiţie vs. dezinvestiţie, acumulare vs. decumulare, din principiul de investiment banking îmi spune că, dacă ai o creştere şi o acumulare graduală, şi decumularea, dezinvestiţia, trebuie să aibă un caracter gradual. Aş mai menţiona că produsul financiar numit pensie este un produs care, principal, central, esenţial, are în vedere o plată pe termeni anuali, pe o perioadă nelimitată sau limitată, sau viageră, depinde cum poţi alege”, a explicat oficialul ASF.
Petrescu a admis că, dacă fondurile de pensii ”vor fi gestionate într-un mod nejudicios”, se poate ajunge la situaţia în care să nu fie bani pentru plata pensiilor celor care au contribuit.
”Dar noi suntem aici să nu se întâmple aşa ceva”, a dat asigurări reprezentantul ASF.
El a subliniat că s-a stabilit un procent de 25 pentru suma care poate fi solicitată pentru că aceasta este media în ţările OCDE şi ale Uniunii Europene unde există pensii administrate privat.
O altă schimbare constă în majorarea de la cinci la zece ani a termenului de plată a tranşelor din cadrul pensiei private.
”Sunt diferite modele de calibrări şi fiecare să-şi primească pensia, care se primeşte în totalitate, aşa cum consideră că este mai utilă”, a spus reprezentantul ASF.
Alexandru Petrescu a admis că este posibil să existe contribuabili nemulţumiţi de prevederile propuse şi care să se adreseze instanţei de judecată.
El a subliniat că beneficiarii de pensii private pot desemna moştenitori.
Potrivit legii, cotizaţia la Pilonul 2 de pensie a fost şi rămâne obligatorie.
Despre proiectul discutat în Guvern a vorbit şi vicepremierul Tanczos Barna.
”Eu, personal, cred că o întindere foarte mult, în timp, a plăţii pensiei din Pilonul 2 nu este justificată. Aş putea să accept să nu se facă într-o singură tranşă, imediat la ieşirea la pensie, dar eu nu m-aş lungi mai mult de un an, maxim doi, cu plata acestor sume, dacă aşa doreşte cel care a investit acolo. Practic, sunt banii fiecărui contribuabil care a investit acolo”, a declarat Tanczos Barna, vineri, la Oradea.
El a subliniat că propunerea va fi dezbătută în Parlament şi poate suferi modificări.
Fondurile de plată administrate au fost înfiinţate în anul 2008, moment în care guvernanţii şi-au asumat ca, în termen de trei ani de la înfiinţarea acestora, să vină cu lămuriri de ordin legislativ cu privire la modalitatea de plată în ceea ce priveşte pensiile administrate privat, lucru care nu s-a întâmplat.
Sistemul privat de pensii din România include, la acest moment, peste 9 milioane de participanţi şi active care totalizează echivalentul a peste 10% din produsul intern brut (PIB) al ţării.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.