Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că prioritatea autorităţilor în cazul Salinei Praid, inundată în urma ploilor abundente, rămâne protejarea vieţilor omeneşti. Fechet mai spune că situaţia este monitorizată permanent, iar autorităţile sunt pregătite să intervină prompt „dacă lucrurile escaladează”, în condiţiile în care este luată în calcul posibilitatea ca plafonul minei să se prăbuşească. „Populaţia din zona cu risc a fost evacuată, iar eu sper ca sistemul de apărare cu panouri şi saci cu nisip să poată preveni orice deteriorare a locuinţelor sau a infrastructurii, în cazul în care mina se prăbuşeşte”, afirmă Fechet. Ministrul adaugă că este esenţială protejarea ecosistemului local şi evitarea unui dezastru ecologic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ne-am mobilizat pentru oamenii din Praid şi pentru a găsi soluţii tehnice care pun în siguranţă mina de sare, protejează gospodăriile, infrastructura şi mediul înconjurător! Am fost la Salina Praid, unde în subteran au ajuns şapte milioane metri cubi apă în urma ploilor torenţiale de săptămâna trecută, să mă asigur că toate echipele care intervin în teren sunt coordonate şi că au la dispoziţie resursele necesare pentru a acţiona în deplină siguranţă şi în beneficiul locuitorilor”, afirmă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.



Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Fechet informează că a discutat, alături de ministrul Economiei, Bogdan Ivan, cu conducerea Salrom, specialişti de la Apele Române (ANAR) şi ABA Mureş, autorităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ai serviciilor de intervenţie şi colegi de la APM Harghita şi vor lucra „îndeaproape” pentru soluţii care pot preveni orice risc suplimentar.

„Prioritatea noastră rămâne protejarea vieţilor omeneşti, iar începând de azi vom trasa liniile de intervenţie împreună cu experţii de la Protecţia Civilă Europeană, care vin la Praid să ne sprijine atât în ceea ce priveşte soluţiile tehnice pentru integritatea salinei, cât şi evaluarea impactului de mediu şi măsurile de remediere”, menţionează Mircea Fechet.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României



Potrivit ministrului Mediului, constructorul contractat de Salrom a avansat „un termen ambiţios”, 1 iulie, pentru realizarea lucrărilor de captare a apei pârâului Corund şi deviere a acestuia pe ţevi ancorate în versant.

„Lucrarea e una cu caracter de urgenţă, presupune un bypass intubat pe aproximativ 500 de metri, cu două conducte paralele care pot tranzita un debit de maximum 24 mc/s. Va pune întregul perimetru în siguranţă, însă condiţiile de lucru din teren sunt foarte grele. Situaţia este monitorizată 24 din 24 şi suntem pregătiţi să intervenim prompt dacă lucrurile escaladează, pentru că pericolul ca plafonul minei să se prăbuşească este unul pe care îl luăm în calcul”, afirmă Fechet.

Demnitarul spune că, în acelaşi timp, o prioritate o reprezintă şi sprijinirea comunităţii locale, dependentă de activitatea salinei.
 
„Populaţia din zona cu risc a fost evacuată, iar eu sper ca sistemul de apărare construit pentru protejarea gospodăriilor, cei 500 metri liniari de panouri şi aproximativ 14 mii saci cu nisip, să poată preveni orice deteriorare a locuinţelor sau a infrastructurii, în cazul în care mina se prăbuşeşte”, precizează ministrul Mediului.

În ceea ce priveşte impactul asupra mediului, ministrul menţionează că a cerut colegilor de la ANAR informări periodice despre nivelul concentraţiei de cloruri, în ontextul în care este vorba deja despre valori mari înregistrate, de 500 - 600 mg sare.

„Eu vreau să ne asigurăm că luăm din timp toate măsurile pentru a evita un dezastru ecologic. Protejarea ecosistemului local este esenţială, mai ales într-o zonă cu o valoare naturală şi turistică atât de importantă”, a subliniat ministrul Mediului.

Într-o declaraţie de presă făcută în cursul dimineţii la Praid, ministrul Mediului avertiza că nimic nu poate garanta că şi după terminarea lucrărilor privind devierea pârâului nu vor fi din nou ploi abundente, că nu vor fi viituri pe Corund.

„Trebuie să ştim că şi după terminarea acestor lucrări, care asigură un debit de cel mult 24 mc/s, nimic nu poate garanta că nu vom avea din nou ploi abundente, că nu vom avea viituri pe Corund, că nu vom avea din nou 60 de mc/s şi orice depăşire pune temporar şi din nou în pericol alimentarea populaţiei cu apă potabilă în aval, pe de o parte, iar pe de alta cred că e timpul să discutăm şi despre impactul de mediu pentru că la un gram pe litru apar primele fenomene de mortalitate piscicolă, iar la 2 grame pe litru deja vorbim despre pierderea întregii biodiversităţi pe cursul de apă respectiv, vorbim deja despre un veritabil dezastru ecologic”, a declarat Fechet.

Ministrul a mai spus că producerea acestui dezastru ecologic poate fi prevenită până la 1 iulie, „în funcţie de mobilizarea constructorului şi de condiţiile din teren”.

„Se lucrează în condiţii foarte grele. Îmi povesteau colegii că, ieri (n. red. marţi), parte din stâlpii pe care îi vedeţi în spatele nostru erau în picioare. Astăzi nu doar că nu mai sunt în picioare, nu mai există unii dintre ei. Prima condiţie este aceea de a asigura perimetrul, de a ne asigura că toţi cei care muncesc aici sunt în siguranţă 100%, că nu riscăm un accident de muncă şi sperăm să nu avem probleme legate de vreme. Sperăm să nu avem alte incidente în legătură cu modul în care se va executa această lucrare şi că vom reuşi să ne asumăm termenele. 1 iulie e un termen ambiţios, trebuie să admit”, a explicat ministrul Mediului.

Fechet le muulţumeşte tuturor celor care s-au implicat în aceste zile – de la ingineri, autorităţi, jandarmi şi pompieri, până la voluntari – pentru mobilizare şi pentru „solidaritatea de care dau dovadă”.

„Vom continua să fim prezenţi pe teren, alături de comunitatea din Praid, cu acţiuni concrete şi cu toată determinarea necesară pentru a depăşi această situaţie”, a mai spus Mircea Fechet.

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a anunţat, la rândul său, că miercuri a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor şi protocolul de predare-primire a amplasamentului de la Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate şi Apele Române către Salrom.

„Am verificat lucrările de mutare a cursului râului Corund, pentru a reduce nivelul de afectare a minei de sare. În cursul acestei zile, cei 8 experţi internaţionali din Ungaria, Germania, Olanda şi Spania se vor alătura experţilor români aflaţi la faţa locului. Corpul de control al premierului României va identifica responsabilii pentru această situaţie, dar până atunci eu şi colegii mei identificam şi aplicăm soluţii concrete pentru a stopa agravarea situaţiei. Multumesc colegului meu, ministrul Mediului, Mircea Fechet, pentru parteneriatul corect, în beneficiul oamenilor din Praid”, afirmă Bogdan Ivan într-o postare pe pagina sa de Facebook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.