Ministrul Turismului, Daniel Cadariu a declarat marţi, în emisiunea Talk News de la postul Profit news TV, despre bilanţul sezonului turistic, că strict pentru litoral, în acest an, în primele 7 luni avem o creştere de doar 1%. Ministrul a mai spus că în privinţa activităţii turistice din România, creşterea în primele şapte luni din 2022, faţă de aceeaşi perioadă din 2021, este de 25%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Strict pentru litoral, în acest an, în primele 7 luni avem o creştere de doar 1%. Dacă anul trecut în primele şapte luni au fost 605.000 de turişti, anul acesta au fost 615.000, în primele şapte luni. Suntem în acelaşi context, cu lucruri defavorizante faptul că unii români au plecat în străinătate, faptul că au crescut preţurile”, a spus ministrul Turismului.

Daniel Cadariu a arătat că Organizaţia Mondială a Turismului spunea la sfârşit de pandemie, la sfârşitul lui 2021, că estimează că indicatorii în activitatea turistică din întreaga lume vor putea reveni la valoarea din 2019 abia în orizontul anului 2024.

”Între timp a apărut războiul din Ucraina, creşterile de preţuri şi Organizaţia estimează mai nou, că revenirea va fi îndeplinită abia în orizonul anului 2026”, a precizat ministrul Turismului.

”Astea sunt datele. Atunci când faci aprecieri trebuie să te raportezi la date certe. Sunt multe cazuri în care generalizările nu coincind cu realitatea. Noi ne raportăm la INS, care a spus că activitatea în turism a crescut cu 37%, faţă de anul 2021.  La început de septembrie au apărut datele pe 7 luni cu activitatea turistică din România, creşterea în primele 7 luni din 2022, faţă de primele 7 luni din 2021 este de 25%. Ne-am apropiat deja de 6 milioane de turişti, per total, dintre care 810.000 turişti străini, în condiţiile în care în tot anul trecut în România au fost 840.000 de turişti străini”, a explicat ministrul. 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.