Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, consideră că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu corespunde nevoilor regiunii, ea spunând că ori nu s-a investit suficient în această unitate medicală, ori s-a investit şi nu se vede. Ea a precizat că Ministerul Sănătăţii a alocat spitalului opt milioane de lei pentru aparatură, pe lângă suma de 12 milioane de lei de care unitatea beneficiază pentru diferite proiecte, avertizând că vor fi verificări la toate spitalele din ţară pentru a se vedea cum au fost cheltuiţi banii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sorina Pintea s-a aflat vineri, în judeţul Constanţa, vizitând, alături de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi având o întâlnire cu conducerea unităţii, dar şi cu şefii de secţie. La final, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii a spus că acest spital nu corespunde nevoilor pe care regiunea le are.

“Din punctul meu de vedere, ori nu s-a investit suficient de mult în acest spital, ori s-a investit şi nu se vede, dar spitalul din Constanţa, din punctul nostru de vedere, nu corespunde nevoilor pe care regiunea Dobrogea le are în acest moment. Este un spital de interes regional, dar vara devine de interes naţional, având în vedere afluxul de turişti. Apoi avem baza NATO, avem migranţii. Se impun foarte multe lucruri de făcut în acest spital şi categoric este nevoie şi de finanţări”, a declarat Sorina Pintea.

Ea a afirmat că ministerul alocă pentru acest an opt milioane de lei pentru aparatură medicală, pe lângă alţi 12 milioane de lei care vor fi daţi pentru diverse proiecte.

“În afară de cele 12 milioane şi care sunt bani obţinuţi pe proiecte retrospective şi care vor veni pe parcurs, Ministerul Sănătăţii alocă opt milioane de lei pentru aparatură medicală. Cei 12 milioane sunt pe proiecte retrospective, adică pe ce a investit spitalului de la 1 ianuarie 2014 până în prezent şi care se recuperează pe Programul Operaţional Regional, dar opt milioane sunt bani aprobaţi spitalului din Constanţa, în urma unor solicitări depuse de-a lungul anilor”, a afirmat ministrul Sănătăţii, precizând că Spitalul Judeţean Constanţa are nevoie de îmbunătăţiri de la condiţiile hoteliere şi până la aparatura medicală.

Sorina Pintea a avertizat că în cazul tuturor fondurilor alocate spitalelor din ţară vor fi verificări pentru a se vedea cum au fost cheltuiţi banii. 

“Dar vreau să precizez un singur lucru - anul acesta am făcut multe alocări bugetare pentru spitale din ţară, dar o filă de buget merge la spital şi una la Corpul de control. S-au investit foarte mulţi bani în sănătate, din păcate rezultatele se văd prea puţin. De aceea, nu avem de gând să nu verificăm pe ceea ce cheltuim şi nu o luaţi ca pe o ameninţare, deci este pentru fiecare spital valabil acest lucru”, a spus Sorina Pintea.

De asemenea, ea a menţionat că este nevoie de înfiinţarea de centre de permanenţă în municipiul Constanţa.   

“Am pus nişte întrebări. Câte centre de permanenţă sunt în Constanţa pentru că aceste centre ar fi foarte utile în perioada estivală. Şi mi s-a spus că niciunul în Constanţa. Şi atunci am sugerat să împrumute de la Timişoara, unde sunt 17. Bineînţeles că era o glumă, dar trebuie să analizăm destul de serios acest aspect, aceste puncte ambulatorii care s-ar putea deschide pe perioada verii în staţiuni. Până la urmă, din statistici aici în urgenţă se consultă până la 500 de pacienţi zilnic. Media la numărul de doctori pe care îi are şi la liniile de gardă pe care le are spitalul este de 300. Deci, o supra, supra aglomerare”, a explicat ministrul Sănătăţii.  

Sorina Pintea a fost prezentă, tot vineri, la inagurarea Secţiei de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din cadrul Ambulatoriului Integrat Eforie Sud. Această secţie a fost modernizată prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 7,9 milioane de lei. Secţia a fost reabilitată şi modernizată şi au fost achiziţionate echipamente medicale pentru fizioterapie şi hidroterapie.

“Zona de recuperare este cea mai deficitară din sănătate. Avem oaze de recuperare, dar insuficiente pentru nevoile pacienţilor. Centrul de aici este un pas înainte. Oferă pacienţilor servicii la standarde, cu echipamente moderne. Aici se pot face şi servicii medicale la cerere. Nevoia pentru aceste servicii este mare pe litoral în special, în lunile de vară", a declarat Sorina Pintea.

În Centrul de Recuperare pot fi internaţi 40 pacienţi şi anual se estimează un total de 800 de persoane care pot beneficia de recuperare aici.

Ministrul Sănătăţii a vizitat şi viitorul Centru de Sănătate Multifuncţional din oraşul Năvodari, pentru care Primăria finanţează lucrările de reabilitare şi modernizare. Autorităţile locale estimează că centrul va putea fi funcţional începând din primăvara anului viitor.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.