Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu, cataloghează drept „o greşeală birocratică” faptul că Ministerul Sănătăţii a anunţat, iniţial, că a şasea persoană decedată în urma incendiului de la Institutul Matei Balş este o femeie de 58 de ani, după care a revenit, precizând că pacientul decedat este, de fapt un bărbat de 70 de ani. Ministrul susţine că nu a existat „niciun moment delicat” care să implice familia pacienţilor victime

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„După cunoştinţa mea – recunosc că am aflat de asta abia ceva mai târziu – după cunoştinţa mea, familia a fost informată imediat, deci nu a existat niciun moment delicat, care ar fi fost extrem de regretabil pentru familie. Altfel e o greşeală birocratică, din câte înţeleg”, a declarat ministrul Sănătăţii sâmbătă, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări .  
Ministerul Sănătăţii a anunţat, sâmbătă după amiază, decesul unui al şaselea pacient care se alfa în pavilionul 5 a Institutului Matei Balş în momentul izbucnirii incendiului. Iniţial ministerul a anunţat că este vorba despre o pacientă de 58 de ani, pentru ca ulterior să revină cu menţiunea că pacientul decedat este un bărbat de 70 de ani care beneficia de suport respirator.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.