Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că mai mult de jumătate din lucrările la noul Centru Chirurgical Cardiovascular al Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş sunt realizate. Investiţia totală depăşeşte 700 de milioane de lei.
”Ministerul Sănătăţii construieşte noul Centru Chirurgical Cardiovascular al Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş. Un alt proiect major pentru sănătatea din România prinde contur. Lucrările avansează conform graficului de execuţie, iar construcţia a depăşit deja jumătatea drumului către finalizare. Cu o valoare totală de peste 700 milioane de lei, investiţia înseamnă şansa la viaţă pentru mii de pacienţi şi un pas hotărât spre o medicină modernă şi performantă”, a arătat Alexandru Rogobete, miercuri, într-o postare pe Facebook.
El a menţionat că noua clădire, cu o suprafaţă desfăşurată de peste 19.000 de metri pătraţi, va deveni un centru medical de excelenţă în chirurgia cardiovasculară şi transplantul cardiac, construit după cele mai înalte standarde europene. Va găzdui săli de operaţie ultramoderne, unităţi ATI specializate, spaţii dedicate cercetării şi formării medicale, toate integrate într-un sistem inteligent, gândit pentru eficienţă, siguranţă şi confort.
”O investiţie de interes naţional, local şi academic, născută din munca şi visul unei echipe care nu a încetat să creadă. Un proiect de suflet pentru întreaga comunitate medicală, care va pune România pe harta centrelor de excelenţă din Europa. Felicit şi mulţumesc echipei de conducere a spitalului şi tuturor celor implicaţi, la nivel local, pentru implementarea acestui proiect! Zi de zi, prin proiecte care prind viaţă şi prin oameni care cred în ele, construim un sistem de sănătate în care să ai încredere”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.