Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă că, în contextul în care 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani trebuie scoase din circulaţie până în anul 2026, conform celor asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, autorităţile centrale au propus asociaţiilor care reprezintă municipiile, comunele şi Consiliile Judeţene o colaborare care să vizeze acordarea de bonusuri celor care renunţă la autovehiculele vechi şi poluante, fără ca aceştia să fie obligaţi să cumpere un alt autoturism, aşa cum se întâmplă în cazul programului Rabla.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Va fi o modificare, pentru că Rabla nu a făcut diferenţa între maşini mai vechi de 15 ani maşini poluante, dar cele mai poluante, adică cele euro 3 şi, din acest punct de vedere, va trebui să găsim soluţii de eficientizare. Analiza se face în continuare, lucrurile sunt relativ simple. Din punctul de vedere al taxării exista varianta unii taxe similare cu cele din Europa - toate statele din Europa, aproape toate au o asemenea taxă - sau majorării diferenţiate a taxelor locale, dar în momentul de faţă pentru 2022 nu se implementează niciuna dintre aceste variante”, a afirmat ministrul Mediului, luni seară, la Digi 24. 
 
Tanczos a arătat că asociaţiile care reprezintă municipiile, comunele şi Consiliile Judeţene au primit invitaţii pentru găsirea unor modalităţi de colaborare între Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) şi unităţile administrativ-teritoriale. Ministrul a dat exemplul municipiului Sfântu Gheorghe, unde autorităţile locale au plătit 3.000 de lei proprietarilor care au renunţat la maşinile vechi, inclusiv la cele părăsite pe domeniul public.
 
"Vrem o colaborare, un program comun cu autorităţile publice locale, în aşa fel încât nu doar AFM-ul să aibă grija acestor maşini foarte vechi şi poluante, ci şi autorităţile locale. Venim în sprijinul lor şi în colaborare cu ele poate găsim şi alte metode mai flexibile, că Rabla e o metodă destul de rigidă. La Rabla Clasic şi Rabla Plus trebuie să cumperi o maşină, autoritatea publică locală poate să spună: nu vreau să cumperi altă maşină. Dacă renunţi la maşina ta şi mergi mai departe cu bicicleta, cu mijloacele de transport în comun, cu orice alternativă, eu te bonusez, te ajut. Şi atunci, în colaborare cu ei, cred că putem să găsim soluţii foarte interesante", a explicat ministrul. 
 
El a afirmat că un astfel de proiect poate fi implementat diferit, în funcţie de localitate, în baza unui "cadru flexibil" legislativ.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.