Ministrul Educaţiei, Daniel David, a făcut publice, luni, propunerile pentru modificarea examenului de titularizare. Conform propunerii, toţi candidaţii care obţin cel puţin nota 7 devin licenţiaţi în cariera didactică şi au automat dreptul de a ocupa un post pe durată nedeterminată în sistem. Propunerile prevăd şi evaluări periodice ale celor care intră în sistem, chiar dacă au contracte pe perioadă nedeterminată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În acest moment, sistemul de titularizare are avantaje şi dezavantaje. Avantajele principale se referă la stabilizarea cadrelor didactice şi la flexibilizarea transferurilor în acest cadru. Aceste avantaje trebuie păstrate. Dezavantajele sunt legate de procedura birocratică a examenului, care, adesea, trebuie repetată prea des de către unii candidaţi care nu obţin titularizarea şi de faptul că poziţiile de perioadă determinată nu sunt protejate prin calitatea actului educaţional al celui care ocupă postul şi nu se pot transforma în poziţii pe perioadă nedeterminată în baza calităţii actului educaţional al celui care ocupă postul. În condiţiile în care sistemul educaţional suferă (şi va suferi şi mai mult în anumite domenii – ex. ştiinţe) de absenţa cadrelor didactice calificate şi de calitate, sistemul actual nu este unul adecvat. Sistemul propus aici menţine avantajele existente, elimină dezavantajele şi aduce elemente suplimentare de calitate şi descentralizare decizională cu responsabilizarea unităţilor şcolare. Ideea centrală este că poziţiile pe perioadă determinată, care nu sunt rezervate în condiţiile legii, se tratează în logica tenure-track, acestea putând deveni poziţii pe perioadă nedeterminată în funcţie de viabilitatea lor şi de calitatea cadrului didactic (evaluată complex de beneficiarii principali)”, se arată într-un raport privind starea învăţământului, publicat, luni, de ministrul Educaţiei.
 
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Daniel David a arătat că principiile de bază pentru titularizare includ o primă etapă, în care ministerul organizează anual un examen naţional pentru licenţierea în învăţământ, iar toţi candidaţii care obţin cel puţin nota 7 devin licenţiaţi în cariera didactică, conform legii, şi au automat dreptul de a ocupa un post pe durată nedeterminată în sistem. Examenul nu va trebui repetat, admiterea în cariera didactică se face o singură dată.
Licenţiaţii pot participa ulterior, în orice moment al carierei, la concursurile pentru posturile disponibile, organizate de şcoli. 
 
”Concursurile se pot organiza la nivelul unităţii şcolare sau într-un centru de concurs care reuneşte mai multe unităţi şcolare care nu au resursele necesare organizării concursurilor (ex. infrastructură, resursă umană calificată), după o metodologie-cadru care va fi stabilită de minister. Toate posturile disponibile în unităţile şcolare, pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu normă didactică completă sau cu minimum 50% din norma didactică completă, se anunţă public de către minister. Posturile libere pe perioadă determinată pot să fie rezervate în condiţiile legii sau nerezervate (tenure-track). Posturile care nu sunt anunţate ca disponibile la concurs nu se bugetează dacă apar ulterior, decât în situaţii excepţionale (ex. ieşirea legală din sistem, pe perioadă nedeterminată sau determinată). Licenţiaţii care obţin post pe perioadă determinată îşi păstrează postul dacă viabilitatea acestuia este prelungită anual de către unitatea şcolară, cu condiţia unei evaluări interne pozitive, organizată după o metodologie-cadru stabilită de minister”, sunt propunerile ministrului.
 
Potrivit raportului, licenţiaţii care obţin post pe perioadă determinată îşi păstrează postul pe perioadă nedeterminată, cu acordul unităţii şcolare, în baza unei evaluări interne, organizată după o metodologie cadru stabilită de minister, dacă acesta devine viabil prin prisma criteriilor pentru posturile pe perioadă nedeterminată, în timp ce cei angajaţi pe perioadă nedeterminată (titulari) sunt evaluaţi pe baza unor standarde minimale la fiecare 5 ani. Un calificativ nesatisfăcător pentru cadrul didactic va conduce la parcurgerea unor formări obligatorii gratuite, finalizate cu o evaluare riguroasă, iar dacă această evaluare nu este trecută în timp de doi ani, contractul nu va mai fi pe perioadă nedeterminată.
 
În etapa a doua, posturile neacoperite în prima etapă de licenţiaţi se scot la concurs şi pot participa toţi cei care la examenul de licenţiere în cariera didactică au luat notă între 5 şi 6,99 în ultimii 3 ani, ocupându-le în regim de suplinitori. Posturile rămase neacoperite şi după etapa a II-a sunt oferite în regim de plata cu ora de fiecare unitate şcolară, după o procedură care va fi stabilită de ministerul de resort.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.