Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat, referindu-se la programul de corvete, că negocierea este "pe ultimii metri" şi că aşteaptă răspunsul din partea asocierii Naval Group – Şantierul Naval Constanţa, cea care a câştigat licitaţia. El a menţionat că la finalul lunii aprilie, cel mai probabil, va fi luată o decizie finală în acest sens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Vasile Dîncu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, de ce nu a fost semnat contractul la programul de corvete şi dacă Romtehnica este cea care ar frâna semnarea acestui contract. 
 
"Ne aflăm pe ultimii metri ai negocierii. Aşteptăm răspunsul din partea asocierii dintre Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa. Sunt câteva lucruri minime de negociat în interiorul acestei asocieri şi evident în relaţia cu Romtehnica. Romtehnica nu blochează în niciun fel nicio negociere. Romtehnica face un singur lucru, nu poate să nu respecte legea şi obligaţiile pe care cei doi parteneri din asociaţie şi le-au luat la început, atunci când s-au angajat în această competiţie”, a declarat Vasile Dîncu. 
 
Întrebat dacă are un termen pentru semnarea acestui contract, ministrul Apărării a răspuns: "Am dat o prelungire pentru discuţii, pentru ultimele detalii. Probabil că finalul lunii aprilie este momentul în care vom putea să luăm o decizie finală”. 
 
Şantierul Naval Constanţa a încheiat, în aprilie 2018, un acord de asociere cu Naval Group din Franţa pentru a participa la procesul de achiziţie al programului de corvete multifuncţionale lansat de Guvernul României. La procesul de achiziţie au mai participat Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia).
 
Contractul, în valoare de peste 1 miliard de euro, a fost atribuit, în iulie 2019, asocierii Şantierul Naval Constanţa - Naval Group.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.