Ministerul Sănătăţii a transmis, vineri, după ce fostul ministru Ioana Mihăilă a anunţat că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea Spitalului Regional Iaşi, că are obligaţia de a respecta termenul de zece zile pentru contestaţii, înainte de a oferi detalii. Ministerul precizează că procedura de atribuire se poate finaliza prin încheierea unui contract sau prin anulare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Comisia de evaluare constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii a finalizat etapa de evaluare a ofertelor tehnice  depuse în procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuţiei lucrărilor aferente proiectului ”Construirea Spitalului  Regional de Urgenţă Iaşi” şi servicii de asistenţă tehnică. Conform legislaţiei în vigoare, timp de 10 zile din ziua ulterioară transmiterii comunicărilor rezultatului evaluării către ofertanţi, Ministerul Sănătăţii are obligaţia de a respecta termenul de contestaţie prevăzut de legislaţia în materie şi menţionat anterior”, a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.  

Sursa citată precizează că, potrivit art 211 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice “Procedura de atribuire se finalizează prin: a) încheierea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru; sau b) anularea procedurii de atribuire“. 

”Procedura de atribuire se va finaliza după încheierea contractului de achiziţie publică şi, astfel, informaţii din dosarul de achiziţie pot fi făcute publice, cu respectarea cadrului legal”, a mai transmis ministerul.  

Fostul ministru USR al Sănătăţii Ioana Mihăilă a anunţat încă de joi că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea Spitalului Regional Iaşi.  

Ea a oferit şi detalii despre noua structură mediclă.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.