Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, vineri, că dintr-un număr de 216 persoane relocate, în ultima săptămână, din centre sociale destinate persoanelor cu dizabilităţi din zece judeţe, 76 de persoane au necesitat internare, iar restul, evaluare şi urmărire medicală în ambulatoriile spitalelor judeţene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Din datele transmise Ministerului Sănătăţii de către Direcţiile de Sănătate Publică judeţene, după verificările şi evaluările medicale de specialitate făcute în ultima săptămână, reiese că dintr-un număr de 216 persoane relocate din centrele sociale destinate persoanelor cu dizabilităţi din judeţele Constanţa, Dolj, Gorj, Maramureş, Neamţ, Satu-Mare, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Vrancea, 76 de persoane au necesitat internare, iar restul, evaluare şi urmărire medicală în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor judeţene. 
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
”Ministerul Sănătăţii se implică şi se asigură că persoanele rezidente din centrele sociale aflate în relaţie cu autorităţile locale sau cu alte agenţii din subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale beneficiază de asistenţă medicală de continuitate”, a transmis, vineri, MS.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.