Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat joi că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.485 de cazuri noi de COVID-19, cu 2015 mai puţine decât în ziua precedentă. Totodată, au fost raportate 24 de decese, toţi cei decedaţi având şi alte afecţiuni asociate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.485 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.015 mai puţine faţă de ziua anterioară. 1.019 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare", a transmis MS.

În Bucureşti au fost raportate 839 de cazuri noi, în Cluj - 396, Constanţa - 262, Timiş - 252, Iaşi - 245. Un număr de 18 judeţe au sub 100 de cazuri fiecare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.542 cu 159 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 269 persoane, cu 5 mai puţine faţă de ziua anterioară. Din cei 269 pacienţi internaţi la ATI, 235 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 467 sunt minori, 462 fiind internaţi în secţii, cu 10 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 5 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

Până joi, 66.441 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 17.08.2022 (10:00) – 18.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 24 decese (15 bărbaţi şi 9 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 24 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 7 erau vaccinaţi.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.409 teste RT-PCR ( 2.907 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.502 la cerere) şi 19.297 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.384.150 teste RT-PCR şi 11.058.227 teste rapide antigenice.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.