Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 396 de cazuri noi de COVID-19, cu 45 mai puţine faţă de ziua precedentă .A fost raportat un deces.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 396 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 45 mai puţine faţă de ziua anterioară. 101 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare", a transmis vineri MS.

În Bucureşti au fost raportate 121 de cazuri noi. Majoritatea judeţelor au sub 10 cazuri fiecare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 32 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 619, cu 18 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 92 persoane, cu 1 mai mult faţă de ziua anterioară. Din cei 92 pacienţi internaţi la ATI, 76 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 56 sunt minori, 55 fiind internaţi în secţii, cu 2 mai mulţi faţă de ziua anterioară şi 1 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până vineri, 67.250 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 17.11.2022 (10:00) – 18.11.2022 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani. Pacienta decedată avea comorbidităţi şi nu era vaccinată.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.877 teste RT-PCR (1.263 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 614 la cerere) şi 9.474 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.614.427 teste RT-PCR şi 12.049.738 teste rapide antigenice.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.