Ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer, anunţă, marţi, că a fost suspendată procedura emiterii ordinului de ministru care ar fi permis împuşcarea a 1.691 de animale sălbatice, întrucât "lipsesc câteva elemente esenţiale", menţionând că aşteaptă un punct de vedere al Academiei Române, căreia i-a fost trimisă toată documentaţia, încă din 21 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Mediului scrie, pe pagina sa de Facebook, că vineri s-a încheiat perioada de consultare publică pentru proiectul de ordin de ministru de aprobare a derogărilor în cazul speciilor urs, lup şi pisică sălbatică.

Cristiana Paşca-Palmer spune că, deşi un astfel de ordin se emite încă din 2007, niciun ministru al Mediului nu şi-a asumat, în trecut, în mod transparent, lansarea lui în consultare publică, aşa cum este firesc, iar acum ministerul a făcut acest demers "tocmai pentru că este un subiect sensibil, cu multe argumente pro şi contra".

Ministrul anunţă că în acest moment a suspendat procedura de emitere a ordinului de ministru, pentru că încă "lipsesc câteva elemente esenţiale", în primul rând avizul Academiei Române.

"În primul rând, avem nevoie de avizul Academiei Române, forul ştiinţific suprem al ţării care, conform legii, are ultimul cuvânt de spus pe studiul ce stă la baza fundamentării proiectului de ordin de ministru, studiu elaborat de Universitatea Transilvania, împreună cu ICAS şi Fundaţia Carpaţi. Toată documentaţia a fost trimisă la Academia Română încă din 21 septembrie, inclusiv punctul de vedere al experţilor din grupul de lucru pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor l-a constituit special pe acest subiect, de asemenea în premieră. Fără punctul de vedere al Academiei nu am de gând să înaintăm cu această procedură. În plus, am programat, în perioada următoare, o serie de discuţii aplicate cu toţi specialiştii implicaţi. La fel ca mulţi dintre dumneavoastră, şi eu am o serie de nelămuriri legate de oportunitatea, recomandată prin studiu, privind includerea unor specii în acest ordin sau a dimensiunii numărului de intervenţii propuse", mai spune Cristiana Paşca-Palmer.

Aceasta adaugă că va lua în calcul toate aceste elemente, pentru găsirea unei soluţii echilibrate, astfel încât să fie asigurată atât conservarea speciilor protejate prin lege, cât şi protecţia şi siguranţa comunităţilor din zonele vulnerabile.

Proiectul de ordin al ministerului Mediului supus dezbaterii publice viza "aprobarea derogărilor în cazul speciilor urs, lup şi pisică sălbatică". Proiectul a stârnit controverse în spaţiul public, organizaţia World Wide Fund for Nature reclamând că dacă proiectul ar fi aprobat, s-ar permite împuşcarea a 1.691 de animale sălbatice protejate. 

Proiectul viza o derogare pentru vânătoarea a 552 exemplare de urs, 657 exemplare de lup şi 482 exemplare de pisică sălbatică.

Anul trecut, s-a aprobat derogarea pentru 540 de exemplare de urs, pentru 598 de exemplare de lup şi 496 de exemplare de pisică sălbatică, iar în 2014 s-au aprobat derogări pentru 550 de urşi, 520 de lupi şi 440 de pisici sălbatice. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.