Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au transmis că au fost verificate, pe 10 şi 11 iulie, 37 de centre de asistenţă pentru vârstnici, fiind dispuse 56 de măsuri complementare, dintre care 43 cu suspendare şi şapte de retragere a autorizaţiei sanitare de funcţionare, iar şase centre au fost închise. De asemenea, la faţa locului au fost evaluate 44 de persoane rezidente, din care 144 de persoane au necesitat relocarea. MAI a mai preciaat că au fost întocmite nouă dosare penale, din care cinci vizează infracţiuni contra persoanei şi patru infracţiuni de natură economică. Au mai fost constatate şi aplicate 640 sancţiuni contravenţionale, în valoare aproximativă de 10 milioane lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Urmare a dispoziţiei prim-ministrului Guvernului României referitoare la efectuarea de verificări pentru identificarea tuturor problemelor existente la nivelul centrelor rezidenţiale destinate persoanelor minore/vârstnice/cu dizabilităţi, la nivel naţional, s-au demarat acţiuni de control. În acest sens, prin ordinul viceprim-ministrului şi ministrul Afacerilor Interne nr. 101 din 7 iulie, s-a dispus prefecţilor măsuri organizatorice şi de coordonare, respectiv de colectare şi centralizare a rezultatelor acţiunilor efectuate”, arată Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă.

Raportarea datelora fost realizată către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerului Sănătăţii, respectiv, spre informare, către Ministerul Afacerilor Interne.

„Astfel, la nivelul municipiului Bucureşti şi celor 41 de judeţe s-au constituit, echipe mixte de control formate din reprezentanţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Inspectoratelor Teritoriale pentru Muncă (ITM), Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP), Autorităţii Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI) (structuri de poliţie şi pentru situaţii de urgenţă). Suplimentar, în anumite situaţii, la activităţile de control au fost cooptate şi structurile teritoriale de asistenţă socială şi protecţia a copiilor (DGASPC, DASPC, servicii etc.), aflate în subordinea primăriilor”, mai indică sursa citată.

În urma colectării datelor din primele două zile, respectiv pentru perioada 10-11.07.2023, au fost obţinute următoarele rezultate:

„- au fost verificate 037 de centre;

- cu privire la centrele verificate, au fost dispuse 56 de măsuri complementare (43 de suspendare, 7 de retragere autorizaţie sanitară de funcţionare şi 6 de închidere), la 5,4% din acestea.

- la faţa locului au fost evaluate 044 de persoane rezidente, din care 144 de persoane au necesitat relocarea (1,1%);

- au fost întocmite 9 dosare penale, din care 5 vizează infracţiuni contra persoanei şi 4 infracţiuni de natură economică;

- au fost constatate şi aplicate 640 sancţiuni contravenţionale, în valoare aproximativă de 10 milioane lei;”

În acţiunile desfăşurate au fost angrenate, în medie zilnică, 1.259 de reprezentanţi ai structurilor de control după cum urmează: 229 ITM, 135 ANPC, 155 AJPIS, 210 DSP, 151 DSV şi 379 MAI (254 IPJ şi 125 ISU), mai indică sursa menţionată.

ASPECTE LEGISLATIVE

Acţiunile de control au fost desfăşurate în mod integrat, cu menţiunea, subliniez, că fiecare instituţie a derulat activităţi, conform atribuţiilor şi competenţelor deţinute, după cum urmează:

- în coordonarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) – evaluarea  şi monitorizarea serviciilor sociale, respectiv controlul măsurilor de protecţie socială (Legea nr.292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr.118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare).

Inspectoratele Teritoriale pentru Muncă (ITM) – controlul respectării reglementărilor cu privire la modul de derulare a contractelor de muncă, a modului de autorizare pe linie de Securitate şi sănătate în muncă (Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr.1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr.1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în munca de către lucrători a echipamentelor de muncă, H.G. nr. 1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în munca, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr.1091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă, precum şi alte prevederi legale care au transpus directivele europene în domeniul securităţii şi sănătăţii în  muncă şi care sunt aplicabile situaţiilor de la locurile de muncă controlate).

- în coordonarea Ministerului Sănătăţii

Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) – controlul respectării măsurilor de sănătate publică, asistenţa medicală de sănătate publică, asistenţa medico-socială, etc (H.G. nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, cu modificările şi completările ulterioare, a H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului MMJS nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului MS nr. 1030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului MS           nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului MS nr. 1761/2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinului MS nr.1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor).

„- Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) – verificarea respectării dispoziţiilor legale de protecţie a consumatorilor, securitatea produselor şi serviciilor (G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr.252/2003 privind registrul unic de control, a Legii nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii prevenirii nr.270/2017 şi a H.G. nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare).

- Autoritatea Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) – controlul modului de aplicare a normelor sanitare şi a siguranţei alimentelor, respectiv efectuarea de analize de risc epidemiologice (G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare, a H. G. nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare şi a Ordinului Preşedintelui ANSVSA nr.111/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală)”, conform comunicatului de presă.

Poliţia Română, pentru verificare aspectelor ce ţin de zona de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor şi protecţia persoanelor, respectiv constatarea de contravenţii/infracţiuni, după caz (Legea nr.218/2002 şi Legea nr.333/2003 pe linia de pază a obiectivelor, bunurilor şi protecţiei persoanelor).

„Structurile pentru situaţii de urgenţă, pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor calificat, cât şi transportul la unităţile medicale, respectiv verificare pe linia măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor (O.U.G. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată şi a H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor)”, potrivit sursei amintite.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 din 6 decembrie 2006, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Art. 34

(1) Serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu handicap se află în coordonarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

2) Evaluarea, monitorizarea şi controlul privind respectarea standardelor minime de calitate sunt în competenţa Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, precum şi a agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti. (3) În realizarea activităţilor de coordonare metodologică, personalul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi are acces în spaţiile care au legătură cu furnizarea de servicii sociale, la date şi informaţii legate de persoanele cu handicap beneficiare ale serviciului respectiv.

ART. 8

(2) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi elaborează politici şi asigură monitorizarea şi controlul respectării drepturilor persoanelor cu handicap.

- În conformitate cu prevederile HG nr. 234/2022 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi.

ART. 3

(1) Autoritatea (…)asigură urmărirea aplicării reglementărilor din domeniul propriu şi controlul activităţilor de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

ART. 7 (…)

(2) În domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, Autoritatea îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: (…)

  1. z) efectuează controale în cadrul serviciilor rezidenţiale sau de zi pentru persoanele adulte cu dizabilităţi, publice şi private, pentru asigurarea respectării drepturilor persoanelor cu handicap (…).
  1. În conformitate cu prevederile OUG nr. 113 din 21 decembrie 2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

ART. 5 (…) ASIGURĂ:

  1. e) evaluarea, monitorizarea şi controlul respectării criteriilor şi standardelor minime care au stat la baza acreditării furnizorilor şi licenţierii serviciilor sociale

ART. 6 (…)

(3) Pentru realizarea obiectivelor sale în domeniul inspecţiei sociale, Agenţia are, în principal, următoarele atribuţii:

  1. a) controlează modul în care sunt respectate prevederile legale privind stabilirea, acordarea şi promovarea drepturilor sociale ale cetăţenilor de către autorităţile administraţiei publice, precum şi de către alte persoane fizice şi juridice, publice şi private; (…)
  2. d) constată săvârşirea faptelor care încalcă prevederile legale prevăzute în toate actele normative ce reglementează sistemul naţional de asistenţă socială şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de către acestea;
  3. e) exercită controlul în vederea prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror acte şi fapte din sistemul naţional de asistenţă socială care au condus la încălcarea drepturilor sociale ale cetăţeanului; (…)
  4. g) controlează, evaluează şi monitorizează respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de acordare a acreditării/licenţierii furnizorilor de servicii sociale şi a serviciilor furnizate de aceştia;
  1. În conformitate cu prevederile Legii nr. 197/2012 din 1 noiembrie 2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale.

ART. 8 (…)

 (2) Serviciile sociale pot funcţiona pe teritoriul României numai dacă deţin licenţă de funcţionare.

ART. 1 (…)

(4) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este responsabil de organizarea, coordonarea, implementarea procesului privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, precum şi de realizarea controlului în domeniu.

MAI mai precizează că „acţiunile vor continua şi în perioada următoare, obiectivul principal fiind protejarea vieţii, sănătăţii persoanelor vârstnice sau vulnerabile”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.