Concursul pentru noi membri ai Corpului Naţional de experţi în managementul educaţional, organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, va avea loc în perioada 20 ianuarie -20 martie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit uunui comunicat de presă, de vineri, al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, calitatea de membru în cadrul Corpului Naţional de experţi în management educaţional este o condiţie obligatorie de participare la concursurile de selecţie a inspectorilor şcolari şi a directorilor unităţilor de învăţământ din sistemul preuniversitar, conform prevederilor legale.

Această calitate se certifică prin înscrierea în Registrul Naţional al experţilor în management educaţional, în urma promovării concursului de selecţie organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

„Registrul naţional al experţilor în management educaţional este, practic,  baza de date cu profesioniştii calificaţi în managementul inspectoratelor şcolare şi al unităţilor de învăţământ. Selecţia candidaţilor se realizează de către inspectoratele şcolare, în baza calendarului stabilit de către minister”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării.

Calendarul desfăşurării concursului de selecţie, seria a 15-a, prevede începerea procesului în data de 20 ianuarie şi finalizarea acestuia pe 20 martie.

Din data de 20 ianuarie, până în data de 2 februarie va fi afişat orarul înscrierilor, a numărului de locuri scoase la concurs şi metodologia de concurs şi poate fi completat formularul de selecţiei în aplicaţia informatică, iar în data de 3 februarie va fi afişată lista cu candidaţii admişi în această etapă, în urma introducerii informaţiilor în formularul de selecţie online.

În perioada 3 - 14 februarie la inspectoratul şcolar de depune  portofoliului cu documentele din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, de către candidaţii declaraţi admişi după etapa de selecţie online, conform programului afişat.

În 17 februarie Inspectoratele şcolare transmit Ministerului Educaţiei şi Cercetării lista candidaţilor declaraţi admişi după etapa de selecţie online, care la data înscrierii la selecţie ocupă o funcţie de conducere sau de îndrumare şi control din inspectoratul şcolar, precum şi dosarele acestora    

În perioada 17 - 24 februarie are loc evaluarea portofoliilor candidaţilor de către comisiile de evaluare constituite la nivelul inspectoratului şcolar, respectiv la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării

25 februarie 2020 se desfăşoară validarea rezultatelor selecţiei de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi transmiterea către inspectoratele şcolare a rezultatelor selecţiei făcute de comisia naţională de evaluare. Totodată, are loc afişarea rezultatelor evaluării în ordinea decrescătoare a punctajelor.

Contestaţiile se depun la Ministerul Educaţiei şi Cercetării în perioada 26 februarie - 3 martie, iar soluţionarea se face până în 12 martie.

În data de 13 martie are loc întocmirea de către inspectoratele şcolare a listelor cuprinzând candidaţii promovaţi şi înaintarea acestor liste la Ministerul Educaţiei. În 20 martie se va emite ordinul de ministru privind înscrierea cadrelor didactice declarate promovate în Registrul naţional al experţilor în management educaţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.