Ministerul Educaţiei a transmis, miercuri, că recomandă derularea inspecţiilor la clasă în vederea participării la examenul de Titularizare sau pentru obţinerea gradelor didactice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În contextul în care, în această perioadă, sunt în desfăşurare inspecţii la clasă, în vederea participării la concursul de Titularizare sau pentru obţinerea gradelor didactice, precizăm că Ministerul Educaţiei susţine desfăşurarea acestora. Inspecţiile la clasă vor avea loc cu respectarea cadrului legal, în baza programării deja existente sau, dacă este cazul, a reprogramării realizate la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti în unităţi de învăţământ unde pot fi asigurate condiţiile specifice acestui tip de activitate”, a transmis, miercuri, Ministerul educaţiei, într-un comubnicat de presă.

Instituţia a precizat că, în cursul zilei de marţi, a avut loc o videoconferinţă cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti, cu care Ministerul Educaţiei comunică permanent pentru evitarea sincopelor în desfăşurarea activităţii care vizează atât elevii, cât şi cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de protestul personalului din învăţământul preuniversitar.

Potrivit calendarului aprobat de minister, proba scrisă a examenului de Titularizare are loc în 12 iulie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.