Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, şi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ionel Ciucă, au iniţiat o Hotărâre de Guvern, aprobată în şedinţa de luni a Executivului, prin care diurnele acordate militarilor, jandarmilor şi poliţiştilor români care desfăşoară misiuni internaţionale, în teatre de război ori misiuni de pace să fie actualizate pentru a ajunge la acelaşi nivel cu cel al sumelor primite de personalul din statele aliate României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hotărârea de Guvern a fost iniţiată ca urmare a discuţiilor avute cu militarii şi jandarmii români, în timpul vizitei din Afganistan în luna decembrie.

”Adoptarea Hotărârii de Guvern de astăzi a ţinut cont şi de faptul că, în ultima perioadă, contextul de securitate din teatrele de operaţii în care desfăşoară misiuni personalul român s-a modificat semnificativ, riscurile la care sunt supuşi aceştia crescând. Prin hotărârea adoptată astăzi, diurna personalului care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional va fi de până la 140 euro/zi/persoană, în raport cu gradul de risc existent în zona de desfăşurare a misiunilor sau operaţiilor”, a transmis, Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit sursei citate, în situaţia în care partenerii externi sau structurile aliate care coordonează misiunile nu asigură drepturile poliţiştilor, jandarmilor sau militarilor români, aceştia vor beneficia de drepturile decontate de către statul român.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.