Reprezentanţii Ministerului Apelor şi Pădurilor susţin că Agent Green şi de-clic.ro ”lansează petiţii pe teme mincinoase” şi crează intenţionat confuzie între aplicaţia de mobil ”Inspectorul Pădurii” care este funcţională şi platforma web cu acelaşi nume care este nelegală, acesta fiind motivul pentru care nu poate fi continuată dezvoltarea ei din bani publici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Ministerului Apelor şi Pădurilor au transmis, joi, un comunicat de presă intitulat ”Agent Green şi de-clic.ro lansează petiţii pe teme mincinoase”, în care susţin că cele două organizaţii ”instigă, prin dezinformare voită şi manipulare grosolană, mii de cetăţeni de bună credinţă împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor, prezentând instituţia ca pe duşmanul public al dezvoltării sistemului informatic care contribuie la stoparea tăierilor ilegale”.

”Agent Green şi de-clic.ro creează intenţionat confuzie între o aplicaţie de mobil funcţională şi o platformă electronică inexistentă legal, care, întâmplător sau nu, au fost denumite la fel: Inspectorul Pădurii.  Manipulează oamenii, cerându-le să semneze o petiţie prin care solicită Ministerului Apelor şi Pădurilor să facă lucruri despre care ei ştiu că sunt ilegale, fără să le prezinte integral informaţiile primite constant de la instituţie”, se arată în document.

Totodată, se precizeză că nu poate fi dezvoltată aplicaţia în forma cerută de Agent Green şi de-clic.ro, întrucât platforma web www.inspectorulpadurii.ro este ”parte nefinalizată a unui contract expirat, un produs în stadiu intermediar, incomplet”.

”Legal, acest produs nu există. În consecinţă, continuarea dezvoltării portalului în forma solicitată de Agent Green şi de-clic.ro reprezintă o încălcare flagrantă a legii, cu consecinţe de natură penală”, susţin reprezentanţii Ministrului.

Aceştia afirmă că vina pentru această situaţia aparţine Guvernului Cioloş care ”a încălcat legea achiziţiilor publice prin atribuirea directă a unui contract de dezvoltare, această aplicaţie fiind parte integrantă a respectivului contract, în valoare de peste 500.000 euro”.

”Până la data de finalizare a contractului (17 decembrie 2016), dezvoltarea nu a fost încheiată, nu s-a predat un produs final şi nici s-a încheiat un act adiţional. Prestatorul însuşi recunoaşte, prin adresă oficială, încheierea contractului fără predarea unui produs final!”, se mai arată în documentul transmis de Ministerul Mediului.

Oficialii susţin că toate ”ilegalităţile fac obiectul unei plângeri adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

Agent Green şi de-clic.ro au lansat petiţia intitulată  ”Nu-i lăsa să-ţi taie accesul la Inspectorul Pădurii” semnată, până joi seară, de 33.127 de persoane, prin care cer Ministrului Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, să nu blocheze accesul cetăţenilor la ”singurul instrument de verificare a legalităţii transporturilor de lemn din România - Inspectorul Pădurii”.

”Eficienţa acestuia a fost amplu demonstrată: infracţiunile forestiere au scăzut cu aproape 47% în doar un an de la lansare”, scriu iniţiatorii.

Reprezentanţii Ministerului anunţă că „din respect pentru cetăţenii de bună credinţă, care, dezinformaţi fiind, au semnat petiţia” vor primi documentul în cursul zilei de vineri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.