Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că s-a încheiat a doua zi de vot în 15 ţări, dar procesul electoral continuă în 816 secţii de votare. Până la ora 18.00 au votat peste 207.000 de români.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cea de-a doua zi a votului în străinătate pentru alegerea Preşedintelui României continuă în 816 secţii de votare din Asia, Europa, Africa şi America. La ora 17.00 (ora României) 187.671 de cetăţeni români îşi exercitaseră dreptul de vot la secţia de votare”, a transmis MAE.

Până la ora 18.00, au votat peste 207.000 de români.

A doua zi de vot în străinătate s-a încheiat deja în: Australia, China, Filipine, India, Japonia, Kazahstan, Malaysia, Noua Zeelandă, Republica Indonezia, Republica Coreea, Republica Populară Democrată Coreeană, Regatul Thailandei, Republica Singapore, Sri Lanka şi Vietnam.

Votul în cadrul celor 835 de secţii organizate în străinătate a început vineri, 8 noiembrie, iar cetăţenii români din străinătate pot în continuare să îşi exercite dreptul de vot la acest scrutin astăzi şi mâine, în intervalul 7.00-21.00 (ore locale).

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români aflaţi în străinătate pe durata alegerilor prezidenţiale de a se prezenta la vot pe durata ambelor zile pentru a evita eventuale aglomerări în cursul zilei de mâine.

Cetăţenii români care votează în străinătate pot accesa harta interactivă a secţiilor de votare pe site-ul oficial al MAE: http://www.mae.ro/maps/4083.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.