Câteva mii de oameni au protestat, marţi noapte, în mai multe oraşe din ţară - Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu, Constanţa, Craiova, Iaşi, Braşov - faţă de adoptarea de către Guvern a proiectului de lege privind graţierea şi a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Codurilor Penale. La Cluj, au ieşit în stradă aproape 6.000 de oameni, iar la Timişoara, Iaşi şi Sibiu numărul protestatarilor a depăşit 1.500.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Cluj-Napoca, aproape 6.000 de persoane au protestat, marţi noapte, manifestaţia încheindu-se în jurul orei 02.30.

Iniţial, în Piaţa Unirii se adunaseră aproximativ 150 de persoane. Manifestanţii au plecat în marş spre cartierul Mărăşti, zona Iulius Mall, blocând două benzi de circulaţie. Oamenii au scandat lozinci împotriva Guvernului, precum: "Nu vrem să fim o naţie de sclavi", "Ruşine să vă fie". De asemenea, ei au scandat numele ministrului Justiţiei, Florin Iordache şi au cântat o strofă din Imnul de stat.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei. Parteneri: ACUE, Hidroelectrica
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate

Şi la Iaşi numărul protestatarilor a depăşit 1.500, după ce în Piaţa Unirii din municipiu se adunaseră în jur de 500 de ieşeni, la scurt timp după ce Guvernul a adoptat proiectul de lege privind graţierea unor fapte, precum şi modificarea codurilor penale, prin Ordonanţă de Urgenţă. Manifestanţii au cerut demisia Guvernului şi au scandat "Hoţii, Hoţii”, "Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie", "PSD, ciuma roşie” şi "DNA, să vină să vă ia". Cei prezenţi în Piaţa Unirii din Iaşi au aprins lumânări, alături de o pancartă pe care scrie "Victimă: România. Agresor: Guvernul Dragnea. Data decesului: 31.01.2017".

La Sibiu, peste 1.500 de persoane au ieşit în stradă. Oamenii s-au strâns în faţa Primăriei, locul tradiţional de adunare la toate protestele. Ei au avut steaguri tricolore şi au scandat "Hoţii”, "Dragnea, nu uita, Romania nu-i a ta” şi au cerut alegeri anticipate. Oamenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare, unde şi-au exprimat revolta faţă de adoptarea actelor normative privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale, dar şi faţă de modalitatea în care Guvernul a făcut acest lucru. Protestatarii au pornit în marş prin centrul oraşului, strigând „Hoţii” şi cerând alageri anticipate. Ajunsi in fata sediului PSD, protestatarii au strigat „Afara cu PSD din ţară” si au pus pungi pline de gunoi în faţa sediului organizaţiei municipale a PSD. 

La Timişoara, peste 1.500 de persoane au protestat, marţi noapte, în Piaţa Victoriei, faţă de adoptarea ordonanţelor privind graţierea şi modificarea codurilor penale, oamenii strigând: ”Anticipate” şi ”Grindeanu trădătorul”. Timişorenii s-au adunat, începând cu ora 23.00, în Piaţa Victoriei din centrul oraşului, ei având pancarte cu mesaje precum: ”Nu graţierii”, ”Grindene cu trupa ta, faci de râs Timişoara”, ”Jos Guvernul” sau ”Legea-i lege pentru toţi, nu-i făcută pentru hoţi”. Pe treptele de la intrarea în clădirea Operei mai multe persoane au afişat un banner de aproximativ doi metri pe care scria ”Huo”. 

Şi la Ploieşti peste o sută de oameni au ieşit în stradă, în centrul municipiului, pentru a protesta faţă de adoptarea proiectului de lege privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale prin Ordonanţă de Urgenţă. Manifestanţii au scandat ”Noaptea, ca hoţii!”, ”În democraţie, hoţii stau la puşcărie!” şi ”Corupţia ucide!”. Un protestatar a adus un afiş pe care scria ”Ne-am săturat de viclenie, de jaf, de hoţie şi de corupţie. Avem mai mare încredere în DNA”. Câteva zeci de protestatari au pornit pe străzi, strigând ”Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”. În centrul Ploieştiului au fost mobilizaţi poliţişti şi jandarmi, iar manifestaţia s-a încheiat fără incidente.

La Arad, câteva sute de tineri s-au adunat în Piaţa Revoluţiei, pe Platoul din faţa Palatului Administrativ pentru a protesta faţă de adoptarea proiectului de lege privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale, ei scandând lozinci împotriva Guvernului şi cerând demisia Executivului. Protestatarii care au venit în Piaţa Revoluţiei, majoritatea cu taxiuri, au scandat lozinci antiguvernamentale, iar cei mai mulţi dintre ei au mers în faţa sediului PSD, care este pe cealaltă parte a Pieţei Revoluţiei, vizavi de Palatul Administrativ, unde au scandat "PSD - Ciuma roşie", "Hoţii", "Hoţii", "Demisia", "Jos corupţia", "Ultima soluţie, altă revoluţie".

La Constanţapeste 200 de persoane s-au adunat marţi seara în faţa Prefecturii, cerând demisia Guvernului şi ca legile să fie date în folosul cetăţenilor, nu al politicienilor. Oamenii au scandat “Jos Guvernul”, “Hoţii, hoţii”, “În această seară aţi furat o ţară”, “PSD, ciuma roşie”,  “Demisia” şi au avut pancarte pe care scria “Constanţa susţine DNA”, “Legi pentru cetăţeni, nu pentru politicieni”, “Corupţia ucide”. Manifestanţii spun că au fost nemulţumiţi după ce au văzut că Guvernul a adoptat Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea codurilor penale şi au ieşit în stradă să protesteze.

Şi la Braşov s-au adunat pe străzile municipiului aproximativ 500 de persoane, care au cerut demisia Guvernului, în timp ce la Craiova peste 50 de persoane au ieşit în Piaţa "Mihai Viteazul" din municipiu, la scurt timp după ce reprezentanţii Guvernului au anunţat modificarea Codului penal prin ordonanţă de urgenţă şi adoptarea proiectului de lege privind graţierea. Craiovenii au scandat "Hoţii!", "Demisia", "Dragnea nu uita, asta nu e ţara ta!"..

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.