Meteorologii au extins, luni, codul galben de instabilitate atmosferică, doar opt judeţe din ţară rămânând în afara ariei de manifestare a fenomenelor periculoase.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, potrivit meteorologilro, de luni de la ora 12.00, până marţi la ora 6.00, în Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în cea mai mare parte a zonei montane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină.

”În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp”, au trasnsmis meteorologii.

De asemenea, luni, până la ora 23.00, este cod galben în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi în sud-vestul Moldovei.

”Vor fi perioade în care se vor semnala intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi punctiform 40 l/mp”, au mai transmis meteorologii.

De altfel, potrivit meteorologilor, întreaga ţară este, până marţi la ora 22.00, sub incidenţa unei informări de vreme rea.

Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp şi pe arii restrânse 35...40 l/mp.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.