Rata de participare la proba scrisă a examenului de titularizare a fost de 87,20 la sută, în total prezentându-se 22.866 de candidaţi, peste 3.100 fiind absolvenţi ai promoţiei 2016, informează, joi, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS). Un număr de 29 de candidaţi au fost eliminaţi din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul precizează că la proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, care a avut loc marţi în 89 de centre de examen, s-au prezentat 22.866 de candidaţi  (87,20 la sută) din cei 26.223 care au obţinut dreptul de a participa.

“Din promoţia de absolvenţi ai anului 2016, au fost prezenţi 3.162 de candidaţi. 11,5 la sută dintre candidaţi s-au retras din motive personale sau medicale, iar 29 de candidaţi au fost eliminaţi din examen. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2016-2017”, precizează MENCS.

Primele rezultate vor fi publicate în 27 iulie la sediile inspectoratelor şcolare judeţene (ISJ) şi pe site-ul https://titularizare.edu.ro/2016/, iar contestaţiile vor fi înregistrate în perioada 27-28 iulie la sediile ISJ, urmând ca rezultatele finale să se afişeze în 3 august.

Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va face în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 8 şi 9 august, iar transformarea posturilor şi actualizarea listei posturilor didactice/catedrelor rămase neocupate, în vederea angajării pe perioadă determinată, va avea loc pe 10 august.

Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă determinată are loc în perioada 26-29 august 2016. Emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră sunt programate în perioada 11-29 august.

Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2016, au fost publicate 4.442 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată şi 45.570 pentru angajare pe perioadă determinată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.