Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate rezultatele probei scrise a concursului de titularizare, înainte de contestaţii. Astfel, 46,86 la sută din candidaţi au obţinut note peste 7, procentul fiind puţin mai mic decât cel de anul trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), marţi, la ora 11:00, au fost publicate pe titularizare.edu.ro rezultatele obţinute de cadrele didactice care au susţinut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2019, înainte de depunerea contestaţiilor.

Astfel, rata notelor peste 7 obţinute de candidaţii care au participat la proba scrisă este de 46,86% (comparativ cu 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017).

Un număr de 92 de candidaţi (0,47%) au obţinut nota 10, iar 9.072 de candidaţi (46,39%) au obţinut note între 7 şi 9,99.

Conform sursei citate, la proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 23.572 de candidaţi.

"În centrele de evaluare au fost notate 19.556 de lucrări, întrucât 3.960 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 24 de candidaţi au fost eliminaţi şi lucrările a 32 candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei", arată MEN.

Din promoţia curentă, 46,79% (46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017) din candidaţi au obţinut note peste 7. Cele mai ridicate procente de note între 7 şi 10 - ambele promoţii - s-au înregistrat în sectorul 6 al Capitalei (72,3%) şi în judeţul Prahova (58,5%).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.